Noi măsuri anunțate de magazinele Lidl

Lidl a implementat noi măsuri pentru a-și proteja angajații și clienții. Pentru a ajuta clienții care stau la coadă să păstreze distanța recomandată de 1 m față de cei din jurul lor, Lidl a început montarea unor indicatoare pe podea în zona caselor de marcat.

„Ca o măsură în plus pentru a ne proteja colegii din magazine, săptămâna aceasta vom începe montarea unor panouri transparente de protecție la casele de marcat“, transmite compania.

Lidl a limitat numărul de clienți prezenți în același timp în anumite magazine Lidl. Astfel, în magazinele cu flux mare de clienți, accesul în magazin se face dirijat. Clienții intră în magazin eșalonat, astfel încât să evităm aglomerația. Această măsură le este semnalată clienților în parcările magazinelor și prin intermediul agenților de pază.

„Am suplimentat cantitatea de dezinfectant disponibilă pentru colegii din magazine și am pus dezinfectant și la dispoziția celor din sediul central și sediile regionale. Am sporit măsurile de curățenie și dezinfecție a zonelor, respectiv obiectelor expuse și/sau intens tranzitate, așa cum ar fi toaletele, mânerele, coșurile și cărucioarele de cumpărături. Urmărim în permanență evoluția răspândirii virusului COVID 19 și recomandările autorităților și reevaluăm aceste măsuri ori de câte ori este nevoie, astfel încât angajații și clienții noștri să fie în siguranță“, mai anunță Lidl.

Vizualizări: 4,355

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: