Nevoie de bani pentru refacerea unui podeț și a unei punți pietonale care stau să cadă

Autoritățile locale din comuna gorjeană Aninoasa au nevoie urgentă de bani pentru refacerea unei punți pietonale, dar și pentru un podeț, ambele fiind în stare avansată de degradare. Au fost făcute solicitări la Guvern pe situații de urgență încă de la începutul verii, numai că până în prezent nu s-a primit nici un răspuns.

Autoritățile locale din comuna Aninoasa încă lucrează la documentație, pentru că s-au cerut clarificări de la Compania Națională de Investiții, cea care ar trebui să aloce banii.

Podețul a fost realizat în aul 2001 și primarul din comuna Aninoasa consideră că lucrările nu s-au făcut ca la carte, de aceea au apărut probleme. ”Podețul este într-o stare de degradare avansată, sunt fisuri în structura rutieră, dar prezintă fisuri și la structura de rezistență, tocmai de aceea circulația a fost restricționată. A venit în teren o comisie formată din reprezentanți ai Inspectoratului de Stat în Construcții, de la poliție, dar și de la Comitetul pentru Situații de Urgență din cadrul Prefecturii Gorj. Eu cred că nu mai poate fi reparat, ci ar trebui construit de la zero, pentru că nu a fost făcut așa cum trebuie în anul 2001. Acum trei ani a mai luat apa un podeț construit în aceeași perioadă, cred că de aceeași firmă. Noi am solicitat bani pentru această investiție care trebuie făcută de urgență pentru că podețul oricând se poate rupe și aproximativ 60 de familii ar rămâne izolate, mai ales că vine sezonul ploios și iarna”, a declarat Ilie Petroi, primarul din Aninoasa.

Și puntea pietonală care scurtează drumul sătenilor din Bobaia către centrul comunei poate ceda oricând. ”Puntea pietonală peste râul Gilort este cea mai scurtă cale pentru oamenii din satul Bobaia să ajungă în centrul comunei Aninoasa. Ar mai fi un drum rutier, dar acesta ocolește prin comuna vecină Turburea pentru a ajunge în centru și este destul de lung. Vorbim de o punte pe cabluri, foarte veche, care nu mai prezintă siguranță pentru cetățeni. Noi am solicitat și aici construirea unui podeț care permite și trafic ușor”, a mai spus Ilie Petroi.

Primarul din Aninoasa speră ca cei de la Compania Națională de Investiții să dea curs solicitărilor depuse de autoritățile locale în urmă cu aproximativ patru luni.

Vizualizări: 1,951

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: