Nepalezi aduşi la fermele de pui din Târgu Jiu. „Ai noştri vin şi pleacă”
Fermele de pui din Târgu Jiu dau de muncă şi străinilor. Treisprezece nepalezi şi-au început activitatea de curând la crescătoriile de pui. Asiaticii au fost recrutaţi pe posturi de muncitori necalificaţi. Practic, fac munca pe care niciun alt salariat din zonă nu a fost dispus să o facă.
Activitatea fermelor de pui ale fostei Avicola din Târgu Jiu a intrat în linie dreaptă. Dacă până nu de mult investitorii vindeau doar pui vii, de câteva săptămâni scot pe piaţă şi pui abatorizaţi. Pentru a pune pe roate aceste ferme, investitorii au fost nevoiţi să recruteze personal de peste hotare, asta pentru că pentru anumite posturi nu au găsit personal.
„Mai angajăm. Încercăm. Unii vin, pleacă, ştiţi cum este la o firmă mare. Am adus câţiva nepalezi, au început activitatea. I-am adus ca muncitori necalificaţi, nu pe altceva. Fac activităţi de curăţenie prin ferme. Sunt mai stabili. Ai noştri vin şi pleacă”, a declarat Tiberiu Berbece, directorul societăţii Avicarvil, din grupul de firme Carmistin.
Puii crescuţi şi abatorizaţi la fermele de pui Avicola sunt comercializaţi în magazinele mari din judeţ. Investitorii nu au reuşit încă să realizeze magazinele proprii de desfacere, promise în mai multe zone ale Gorjului.
„Am pus pe roate fermele, intrăm în normal. Am dat drumul la aproape tot, abatorizăm de vreo trei săptămâni. Vindem puii prin magazinele mari. Pentru înfiinţarea magazinelor proprii, suntem în tratative”, a mai spus directorul Avicarvil.
Complexul Avicola Târgu Jiu a fost cumpărat cu 4 milioane de euro, fără TVA, de la lichidatorul judiciar al Avicola. Investiţiile realizate în fermele de la Târgu Jiu se ridică la 15 milioane de euro.