Negocieri pentru stabilirea diviziilor din compania Electra

Liberalul Dan Ilie Morega şi-a amintit că noua companie energetică Electra va avea divizii miniere şi energetice, care nu ar fi rău să fie la Gorj. Morega a trimis chiar şi o interpelare prin care cere ministrului Economiei, Adriean Videanu, un răspund privind această problemă. Mai mult, acesta s-a grăbit să bage parlamentarii în aceeaşi oală, acuzându-i că nu-şi dau interesul pentru acest lucru. Morega a mai spus ieri că există informaţii potrivit cărora divizia minieră va fi la Craiova. Parlamentarii care se ocupă de soluţionarea acestei probleme anunţă că respectiva divizie va fi la Târgu Jiu, nefiind exclus ca energetica să fie găzduită la Turceni.

Dan Ilie Morega este supărat pe ceilalţi parlamentari din Gorj, trei de la PDL şi patru de la PSD pentru că nu fac „nici un demers” prin care să-i convingă pe cei de la Ministerul Economiei că trebuie să stabilească sediul diviziei energetice la actualul Complex Energetic Turceni. Deputatul liberal spune că Turceniul este situat la jumătatea distanţei dintre Craiova şi Rovinari şi ar putea foarte bine să fie sediul diviziei amintite. „Ceilalţi parlamentari de Gorj joacă alba-neagra în privinţa sediului diviziei energetice. Gorjul are două mari termocentrale, dar până acum văd că se doreşte ca sediul să fie acolo de unde provine şi directorul general al Electra, Constantin Bălăşoiu, adică de la Craiova. Păi termocentrala aia e cea mai neperformantă din sistem, iar cele mai bune sunt la Gorj, cum să facă sediul acolo- Termocentrala de la Işalniţa ia cărbunele tot de la Gorj, că nu-l ia de pe bulevardul Unirii din Craiova sau mai ştiu eu de unde. Cea de la Turceni este cea mai modernizată şi este performantă şi de aceea aş vrea să-i chem pe ceilalţi parlamentari, la modul serios, care oricum sunt invizibili prin activităţile lor, să susţină un asemenea demers pentru că, altfel, nu au ce căuta în Parlament şi pot să se ducă liniştiţi pe apa Sâmbetei”, spune Morega.

Militaru spune că Morega „latră”

Parlamentarii din partidul aflat la putere spun că astfel de demersuri sunt făcute, despre ele neştiind însă liberalul Morega. Deputatul PDL Severus Militaru, lider sindical minier în bazinul Motru, declară că lui Morega îi vine uşor să vorbească despre orice subiect pentru că este în opoziţie. „El poate să latre cât vrea pentru că, fiind în opoziţie, poate să dea şi în stânga şi în dreapta, nu contează, are scuza aceasta. Eu vreau însă să vă asigur că sunt discuţii cât se poate de serioase purtate la modul oficial pe această temă, dar despre a căror finalitate nu pot vorbi deocamdată. Vedeţi, sunt parlamentari şi la Dolj şi ei fac aceleaşi demersuri ca şi noi şi noi vom avea oricum divizia minieră la Târgu Jiu, acum să-i convingem să luăm noi la Gorj şi divizia energetică e deja cam greu. Încă odată însă vă asigur că sunt discuţii avansate pe această temă cu factorii de decizie implicaţi în această problemă şi, de aceea, nu mă interesează ce spune Morega, mult mai important fiind ceea ce reuşim noi, nu ceea ce declară el”, spune Militaru.

Manţog: Morega îi acuză pe singurii care lucrează la rezolvarea problemei

Eventuala stabilire a sediului diviziei energetice la Turceni i-ar avantaja, evident, pe angajaţii acestui complex energetic, directorul economic al unităţii, Ionel Manţog, găsind bine venit interesul manifestat de diferiţii politicieni şi partide faţă de un asemenea subiect. Acesta spune însă că cei care intră în astfel de discuţii nu ar trebui să se comporte politicianist, subiectul fiind mult prea important. „Domnul Morega, în loc să se comporte politicianist şi să îi acuze, de fapt, pe singurii care lucrează la rezolvarea acestei probleme, mai bine ar încerca la partid, cu al de Răuţ, cu ceilalţi superspecialişti pe care îi are, să aducă argumente de orice natură în ceea ce priveşte structura organizatorică a viitoarei companii energetice Electra. Poziţia publică a oricărui partid vizavi de problemele de interes major pentru judeţ nu depind de statutul de partid de opoziţie sau la putere. Structurile organizatorice despre care vorbim vor rămâne sau nu la Gorj şi când PDL va fi în opoziţie şi PSD la putere. Dacă ne uităm în istoria organizărilor propriu-zise şi în modul în care au fost conduse SNLO şi complexurile energetice în 2007 şi 2008 se va putea constata că, de fapt, PSD şi PNL au fost interesate atunci doar de buzunarele proprii, nu de realizarea investiţiilor şi a programelor de restructurare, de care depinde existenţa acestor unităţi în următorii ani.

„Sper din tot sufletul ca şi PSD şi PNL să înţeleagă importanţa celor trei unităţi pentru Gorj şi să renunţe la comportamentul ţăţist şi să formuleze o poziţie publică constructivă, faţă de care toată lumea să poată judeca şi voinţa şi capacitatea celor două partide în a susţine interesele Gorjului”, a încheiat Manţog.

Vizualizări: 112

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: