Negocieri pentru salarii în Săptămâna Patimilor. „Sperăm că li se va lumina mintea”

Încep negocierile privind veniturile minerilor și energeticienilor din Complexul Energetic Oltenia. Marți, sindicatele se vor întâlni cu administrația companiei, vor primi bugetul creionat pentru acest an și vor cere, încă o dată, creșteri salariale pentru angajați.

Întâlnirea va avea loc la ora 11, la Divizia Minieră, din Târgu Jiu. Prima solicitare a liderilor de sindicat este să fie introduse în salariul de bază sporul de producție și adaosurile. “Să sperăm că propunerile ca sporurile de producție și adaosurile vor fi incluse în salariul de bază. Sperăm ca, marți, să se hotărască acest lucru. A fost o propunere de la sindicate. Le-am transmis-o celor din administrație și, la ultima ședință, părea că este de acord. Au avut la dispoziție patru zile să estimeze impactul bugetar al acestei decizii”, a spus sindicalistul Ion Popescu, de la Jilț.

Cel mai important lucru este că sindicatele nu vor să renunțe la majorările de salariu și vor cere asta și în ședința de negocieri de marți. Sindicalistul Ion Popescu a evitat să spună un procent, dar a subliniat că speră ca Directoratul companiei să accepte salarii mai mari pentru angajați în acest an.

„Solicitările noastre, ale tuturor sindicatelor, au fost să fie creșteri salariale. Nu s-a vehiculat niciun procent. Nu pot să dau informații, că poate nu sunt corecte. Vedem, marți, ce ne transmite administrația. Începem negocierile și vom vedea ce se va întâmpla. Să sperăm că li se va lumina mintea, că vor avea bunătate în suflet acum, că vin și sărbătorile. Nu ne hazardăm, că totul e imprevizibil, dar tragem speranța că vor fi creșteri salariale. Tot acum ni se va prezenta și bugetul aprobat de Guvern și începem negocierile”, a mai spus Popescu, la Tele3.

Vizualizări: 4,363

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Economie:

Citește și: