Narcis Stoian (DSP) acuză: Au jucat alba-neagra cu noi
Schimb acid de replici între conducerea Liceului Teoretic Novaci și șeful Direcției de Sănătate Publică Gorj, după ce zeci de profesori au fost obligați să intre în izolare duminică seara, iar luni școala a început în scenariul roșu. Directorul DSP Gorj, Narcis Stoian, îi acuză pe cei de la liceu că nu au fost sinceri în declarațiile date în timpul anchetei epidemiologice și astfel decizia a fost luată foarte târziu.
Un profesor de la Novaci a fost confirmat pozitiv cu noul coronavirus. Acesta s-a testat pe 9 septembrie, după ce i-a venit rău. Ancheta epidemiologică a început sâmbătă dimineața, a fost zi după ce testul a ieșit pozitiv.
DSP Gorj a avut la dispoziție doar două zile pentru a stabili contacții profesorului. Inițial, acesta a declarat cinci contacți, omițând să spună că pe 7 septembrie a fost la Consiliul de Administrație și a doua zi la Consiliul Profesoral. Ședințe care ar fi putut fi ținute online, dar s-au ținut pe sistemul clasic. A fost nevoie de zeci de telefoane pentru a se stabili adevărul. “Au fost declarații contradictorii din partea profesorilor. Au jucat alba-neagra cu noi până în ultimul moment. Decizia de intrare în scenariul roșu a fost luată duminică seara, târziu, pentru că până în ultimul moment ne spuneau că au suplinitori care vor face orele cu copiii”, a spus Narcis Stoian, directorul DSP Gorj.
Stoian susține că medicul epidemiolog a fost jignit de conducerea liceului din Novaci și s-a arătat revoltat pe faptul că directorul liceului, Mădălina Popica, a scris pe pagina de socializare că nu s-a făcut o anchetă epidemiologică serioasă și că profesorii au fost trimiși în izolare “la grămadă”. Potrivit directorului DSP Gorj, este mult mai importantă siguranța elevilor. “Au ascuns adevărul. Vă dați seama, dacă mergea un profesor infectat la clasă, apoi trimiteam în izolare și elevii, și părinții lor”, a spus Stoian.
Pe cale de consecință, în prima zi de școală copiii au primit doar manualele, împărțite de puținii profesori care nu sunt în izolare, după cum a explicat Mădălina Popica. „Și eu, ca director, sunt izolată. Și secretarul liceului, dar și o mulțime de alți profesori. Sunt doar câțiva profesori care nu au participat la ședința de săptămâna trecută. Trei dintre ei au fost astăzi (n.r. luni) la școală să dea manualele pentru ultimele trei clase care nu primiseră manualele. Atât este activitatea școlii astăzi. Și-au luat manualele. Sper că au stat distanțați și au păstrat măsurile de protecție. Noi așteptam să începem în sistemul hibrid. Pregătiserăm absolut totul în școală pentru a desfășura cursuri cu elevii, jumătate în fiecare clasă, dar asta este situația. Până la urmă, școala trebuie să înceapă. Viața îți oferă și lucruri neprăvăzute și trebuie să trecem peste ele. Copiii au venit să primească manualele”, a declarat directorul liceului din Novaci, Mădălina Popica. (R.S.)