Motrenii, avertizați că riscă amenzi dacă nu curăță șanțurile

Localnicii din Motru au fost avertizați că riscă amenzi dacă nu curăță șanțurile și podețele din fața gospodăriilor. Sancțiunile sunt între 400 și 2.000 de lei pentru cei care nu fac curățenie în fața porții.

Mesajul a venit de la Poliția Locală Motru. Localnicii sunt anunțați că trebuie să facă lucrări de curățenie în fața gospodăriilor, iar resturile să fie depozitate pe marginea drumului ca să fie ridicate de serviciul de salubrizare din municipiu.

Cei care nu se conformează riscă amenzi de până la 2.000 de lei. “Având în vedere programul de curațenie al municipiului Motru care se desfasoara in a ceasta perioada, vă aducem la cunoștință că aveți obligația să asigurați curățenia și intreținerea șanțurilor, rigolelor și podețelor aferente proprietății pe care o dețineți.  Nerespectarea acestor prevederi se sancționează cu amendă contravențională de la 400 la 2000 de lei confrom H.C.L. Motru nr. 51/2021 privind stabilirea unor masuri pentru gospodarirea municipiului Motru.

Materialele rezultate în urma lucrărilor de curățenie vor fi depozitate pe marginea parții carosabile în vederea ridicării de către serviciul de salubrizare, conform programului de funcționare, in fiecare sat”, a transmis Poliția Locală Motru.

Vizualizări: 818

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: