Morţii, mutaţi din Poiana Seciurile. Cei vii nu au unde pleca!
O parte din cimitirul de la Poiana Seciurile, comuna Bustuchin, a fost mutat ieri. Preotul a făcut rânduielile necesare, după care s-a intrat cu buldozerul în cimitir. Probleme sunt şi cu satul, zeci de case fiind în pericol. Numai că pentru ei nu există soluţii.
Cimitirul din satul Poiana Seciurile este afectat, după ce alunecările de teren au distrus mai multe morminte, iar oamenii au fost nevoiți să-și îngroape din nou morții. „A fugit terenul din cimitir. Au fost distruse cavourile și a trebuit să mutăm morții. Au venit autoritățile, poliția, s-au luat toate aprobările și am dezgropat morții ca să-i înmormântăm din nou. A făcut preotul slujbă și noi toate rânduielile, parastasul, pomana și acum o luăm de la capăt cu toate, ca și cum ne-am fi mormântat morții a doua oară. Nu este ușor să faci înmormântare de două ori. M-am umflat de plâns, dar nu am ce face. Eu știu că morții nu se dezgroapă până în șapte ani, dar acum nu am avut ce face”, a spus supărată o femeie din sat.
Acum se lucrează la stabilizarea zonei cu un zid de sprijin. „Noi am strămutat 7 morminte, însă pericolul în zonă nu a trecut. Din fericire biserica nu este afectată. Lucrăm câte 12 ore pe zi cu utilaje pentru a scoate pământul care este în plus și facem un zid de sprijin. Sperăm să stopăm alunecările. Mai sunt și alte morminte în pericol, dar sperăm să nu mai avem probleme”, a declarat viceprimarul comunei.
Prăpastia, la câţiva paşi de casă
Ploile care au căzut în ultima perioadă au pus pe jar localnicii din satul Poiana Seciuri. Oamenii s-au trezit peste noapte cu o adevărată prăpastie în spatele caselor, după ce pământul s-a surpat. Alunecările de teren au ajuns la câțiva pași de gospodării și casele sunt în pericol. „Primele alunecări de teren au fost în anul 2006. Atunci nu ne-am speriat, pentru că nu a fost o situație critică. Acum alunecările de teren s-au apropiat foarte mult de casă. Prăpastia este la câțiva pași și suntem în pericol. Am făcut și noi gospodării, am investit bani și acum să rămânem pe străzi. Suntem vai de capul nostru. În spatele casei fuge terenul, în fața cei la fel. Suntem în mijloc. O să fim înghițiți de pământ”, a declarat Bumbar Petre.
Pregătiţi pentru evacuarea a 20 de familii
Autoritățile locale sunt și ele în alertă pentru că reprezentanții Guvernului în teritoriu le-au cerut să fie pregătite oricând pentru evacuarea celor aproximativ 20 de familii aflate în pericol. „A venit o comisie de la prefectură și ni s-a cerut să fim pregătiți oricând pentru evacuarea persoanelor afectate. Noi avem loc unde să-i adăpostim pe oameni, în condiții bune, dar lucrăm la un proiect pentru care vrem să obținem finanțare pentru construirea unui bloc social cu apartamente și garsoniere”, a declarat Gheorghe Stoenescu, viceprimar comuna Bustuchin.
STRĂMUTAŢI
Și în satul Seciurile din comuna vecină Roşia de Amaradia sunt probleme, dar, deși sunt în pericol, localnicii nu vor să-și părăsească locuințele pentru a se muta la Albeni și Cojani, acolo unde Guvernul le-a construit locuințe după alunecările de teren din 2006.