Morega despre “mafioţii“ lui Dian Popescu şi “flaşneta” lui Călinoiu
Liberalii gorjeni sunt sfătuiţi de către fostul şef de partid să-l voteze pe Ion Navlea la alegerile din septembrie, care este, după părerea lui Morega, “un om de dialog”. De asemenea, sunt avertizaţi să se ferească de “mafioţii“ lui Dian Popescu şi “flaşneta” lui Călinoiu, aici făcând referire la Radu Angheloiu.
Disputa pentru şefia Partidului Naţional Liberal, după demisia lui Dan Ilie Morega, este din ce în ce mai aprinsă. Liberalii gorjeni sunt îndrumaţi de către fostul şef să-l sprijine pe Ion Navlea şi îndemnaţi să se ferească de Dian Popescu şi Radu Angheloiu. “Ţinând cont de faptul că eu am adus partidul aici unde este, le cer membrilor liberali să nu voteze decât cu delegaţia pe care le-am lăsat-o. În cazul în care vor vota cu Dian Popescu, acesta împreună cu mafioţii lui vor transforma PNL-ul într-un partid de cârciumă, iar dacă vor vota cu Radu Angheloiu, partidul va ajunge în proporţie de 90% în buzunarul lui Călinoiu: votat Angheloiu înseamnă votat flaşneta lui Călinoiu. Cel mai indicat pentru şefia partidului este Ion Navlea, un om de dialog, nu unul care foloseşte partidul în interesul personal”, a declarat Dan Ilie Morega.
În replică, Angheloiu a spus că Morega poate să spună ce vrea, dar aceste afirmaţii nu sunt demne unui fost liberal.
Navlea şi-a depus candidatura pentru şefia Partidului Naţional Liberal la circa două săptămâni după demisia lui Morega. Acesta este susţinut de o parte dintre consilierii municipali şi judeţeni, dar şi de unii primari şi viceprimari din Gorj. Ion Navlea deţine funcţia de consilier municipal în cadrul Consiliului Local Târgu Jiu şi este membru în Biroul Permanent Judeţean interimar, alcătuit după demisia lui Morega. Fostul şef al PNL Gorj a anunţat oficial, în cadrul conferinţei de presă, de ieri, că îşi va păstra calitatea de deputat independent până după alegerile din toamnă, deşi are încă de pe acum unele orientări politice.
Morega: “Călinoiu urmează să intre în travaliu şi să nască”
Deputatul independent Dan Ilie Morega îl acuză pe Ion Călinoiu, preşedintele Consiliului Judeţean Gorj, de faptul că se laudă prea mult şi nu face nimic pentru cei ce l-au votat. “Călinoiu spune că face o muncă laborioasă, dar nu se vede nimic. Pentru a demonstra munca sa laborioasă ar trebui să intre în travaliu şi să nască”, a declarat Dan Ilie Morega.
De asemenea, Morega îi cere lui Călinoiu să justifice miliardele de euro pe care le-a luat pentru a repara drumurile judeţene. După părerea sa, Călinoiu este total dezinteresat de situaţia jalnică în care se găsesc drumurile din Gorj. “În luna martie, i-am cerut preşedintelui Consiliului Judeţean să preia, printr-o hotărâre de consiliu, drumul judeţean nr. 671 Apa Neagră (Padeş)-Valea Mare pentru ca acesta să fie prelungit cu încă 18 km, de la Valea Mare la Izvoarele Cernei, şi să fie modernizat prin alocare de fonduri de la Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului. Acest proiect l-am prezentat la minister şi am obţinut aviz favorabil, însă nu s-a transformat în realitate din neglijenţa lui Ion Călinoiu, care de mai bine de 3 luni a tergiversat nejustificat adoptarea unei asemenea hotărâri. Menţionez faptul că necesitatea şi oportunitatea era aceea de a lega sudul Olteniei şi al României de zona turistică Padeş-Valea Mare-Izvoarele Cernei, existând posibilitatea de a dezvolta IMM-uri”, a mai precizat fostul şef PNL Gorj.