Redacția Pandurul angajează! Trimite CV-ul tău însoțit de răspunsul la întrebarea: De ce ai vrea să lucrezi la Pandurul? la [email protected] până la data de 15 ianuarie 2025.

Căutăm jurnaliști entuziaști, cu dorința de a face diferența. Experiența este un plus, dar dacă ai talent, ne dorim să te cunoaștem chiar dacă ești la început de drum! Vrem să ai abilități excelente de scriere și documentare, ar ajuta să ai capacitatea ori deschiderea de a lucra sub presiunea termenelor limită. Noi îți oferim un mediu de lucru prietenos și creativ, unde ideile tale vor fi valorizate, șansa de a crește profesional, prin acces la traininguri și mentorat de la cei mai buni din domeniu, posibilitatea de a lucra la materiale care au impact real în comunitatea din Târgu Jiu și nu numai și un pachet salarial atractiv, adaptat pe experiența și performanța ta.

 

(închide)

Morega a întărit PNL-ul cu Mogoe, desfiinţând zeci de organizaţii locale

 PNL Gorj a crescut de ieri în valoare, spune liderul filialei, prin cooptarea în structurile de conducere a lui Valentin Mogoe, fostul şef al conservatorilor din judeţ de acum câţiva ani. Dan Ilie Morega şi-a tras astfel lângă el încă un fost gradat, şi nu este singurul, pe tuşă fiind puşi, în schimb, liberali cu state vechi prin partid, ca Orzan sau Angheloiu, ca să nu vorbim de Manta, care se trage din acelaşi aluat de la PC, asta în timp ce, prin judeţ, organizaţiile au fost desfiinţate cu zecile pe motiv de procente mici.
Preşedintele PNL Gorj, deputatul Dan Ilie Morega, are un plan de reorganizare a filialei pentru a nu mai fi la toamnă sub media pe ţară a procentului partidului. Revigorarea pe vreme de caniculă se face cu un duş rece pentru 45 de organizaţii locale din judeţ, care au fost desfiinţate la fel ca şi structura de conducere centrală a organizaţiei judeţene. Duşul rece se completează cu o spumă conservatoare ţinută la frigider vreo trei ani de zile, Morega anunţând ieri şi înscrierea în filială a mai multor membri din rândul Partidului Conservator, printre care şi a fostului preşedinte Valentin Mogoe. Despre vechii camarazi de arme de acum un an sau trei luni, adică ceva gen Pantalimon Manta, Radu Angheloiu sau Gheorghe Orzan numai zâmbete şi eventual o apă plată uitată într-o sticlă la soare. Ei nu mai sunt acum în preajma liderului liberal, planurile lui pentru mărirea procentelor lui Crin Antonescu în judeţ fiind cu totul altele şi realizabile cu ajutorul altor persoane decât cele care i-au fost în preajmă până acum.

 Manta îl apără pe Angheloiu şi îşi critică şeful de partid

 Morega a declarat că organizaţiile teritoriale desfiinţate vor fi reorganizate ca urmare a rezultatelor slabe de la alegerile europarlamentare, PNL Gorj având în judeţ 70 de organizaţii. Acesta a făcut cunoscut cu această ocazie şi că organizaţia judeţeană va fi condusă până la sfârşitul anului de un comitet interimar în fruntea căruia se află el, ca preşedinte ales, în structura respectivă fiind incluşi apropiaţi ai lui Morega. Consilierii judeţeni Valerică Barbulea, Dragoş Păsărin şi Ion Crăciunescu vor fi vicepreşedinţi, la fel ca şi Virgil Drăguşin, fostul adjunct de la Direcţia Agricolă fiind promovat surprinzător într-o asemenea funcţie, după ce toamna trecută a şi candidat la deputăţie într-un colegiu în care era cotat cu şanse reduse de câştig.
 Din comitetul interimar nu fac parte Radu Angheloiu, vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Gorj, şi Gheorghe Orzan, consilier judeţean şi fost şef de campanie al PNL Gorj, candidat la preşedinţia organizaţiei la viitoarele alegeri interne. Despre Pantelimon Manta nu mai are rost să amintim pentru că prunele de la Novaci sunt ca şi coapte şi fostul politician de talie judeţeană o să aibă destul de multă treabă de acum încolo pentru a-şi mai bate capul cu Morega şi, poate, chiar şi cu Mogoe, noul său coleg. Acesta şi-a plătit cotizaţia pentru a nu fi dat afară din partid, aşa cum se grăbeau ziarele să îl considere exclus, acum putând să vorbească din calitatea de simplu membru şi să îşi dea cu părerea despre acţiunile şefului său de la partid.
 "Nu mă surprinde nimic din ceea ce face şi spune Morega. El face jocuri mărunte şi uneori fără logică. El doar arată că face ceva, dar nu rezolvă problemele de fond nici ale lui şi nici ale filialei. Nu poţi să ai un vicepreşedinte la Consiliul Judeţean şi tu să îl laşi pe tuşă, e în afara oricărei logici. Nu are nici primari importanţi lângă el, l-a lăsat pe cel de la Polovragi deoparte deşi omul acesta e cel mai bun dintre toţi. Eu nu cred că el urmăreşte îndreptarea partidului, e o gargară tot ce face şi spune, doar ca să poată să îşi pună oamenii. Păi de aia şi desfiinţează atâtea organizaţii, rade totul acum, pune oameni noi şi se pregăteşte de alegeri apoi. Parcă şi-a pierdut raţiunea. El câştigă doar bătălii mărunte şi nu-şi dă seama cât de aproape e sfârşitul anului şi finalul pentru el. Mai vorbim atunci", spune Manta, care, după asemenea vorbe sincere poate primi o excludere de la partid pe motive de nerespectare a statutului, mai ales că s-au mai văzut cazuri. Oricum, de reamintit ar fi aici şi urarea făcută de Valentin Mogoe în aprilie 2007, când Manta trecea la PNL, acesta urându-i atunci lui Morega "mult succes" cu noua achiziţie făcută de la PC.

 Mogoe – din nou coleg cu Manta, dar mai ales cu Morega

 Liderul liberalilor din judeţ a făcut cunoscut ieri şi că fostul preşedinte al PC Gorj din perioada anilor 2005-2006, Valentin Mogoe, s-a înscris în PNL, alături de trei viceprimari şi alţi aproape 20 de conservatori, printre care şi Leonard Radu, preşedinte al PC Târgu Jiu până în urmă cu două săptămâni, când a demisionat din partid. Morega a precizat că nu va face publice numele viceprimarilor pentru a nu le crea probleme. El a spus, în schimb, că Mogoe va avea o funcţie importantă în partid, spre deosebire de membrii mai vechi din organizaţie care nu au fost incluşi în structura interimară de conducere. 
 "Va conduce Comitetul de Onoare şi Arbitraj din cadrul filialei, funcţie care este a doua ca importanţă după cea de preşedinte. Cei din vechea structură s-au eliminat singuri, au dispărut sine-die, nu pot să merg la luptă cu târâie brâu", a menţionat Morega, care a reafirmat că la alegerile interne din organizaţie va candida pentru un nou mandat de preşedinte.
 Valentin Mogoe spune că a venit în partid pentru Dan Ilie Morega, iar pentru asta l-a adus pe el nu doar pe Radu Leonard, dar şi pe Gheorghe Pupăzan, fost conservator de vârf şi el de acum câţiva ani, fost angajat al structurilor Ministerului de Interne, patron gorjean, proprietar de ziar, un om de care Morega avea nevoie pentru a întări echipa în care mai este şi Ion Răuţ, fostul ofiţer de securitate devenit purtător de cuvânt al PNL Gorj. Probabil Crin Antonescu nici nu ştie câte grade mai sunt în PNL Gorj pe o asemenea căldură, dar important este că noii veniţi în partid îi sunt fideli trup şi suflet şefului de organizaţie care aspiră la un nou mandat de preşedinte, mandat pe care nu prea are cum să-l piardă decât dacă "se străduieşte" foarte mult. 

 Nu e chiulău şi nici parlamentar milog

 Deocamdată liderul liberal este preocupat să arate că nu este un parlamentar chiulangiu sau "milog", aşa cum au scris jurnaliştii despre el, în baza unor declaraţii oficiale ale altor politicieni, evident, Morega arătând ieri că, de fapt, este campion la activitatea pe care o are la Camera Deputaţilor, în comparaţie cu restul aleşilor din judeţ. Cu 23 de interpelări, întrebări, propuneri legislative şi moţiuni de cenzură, acesta a demonstrat că în primele şase luni ale anului a făcut mai mult decât alţi 3-4 sau chiar 5 parlamentari ai judeţului luaţi la un loc. Oricum, Morega e într-un partid aflat în opoziţie, postură care îi permite să critice cam orice şi oricând, acesta prognozând acum o rată a şomajului de vreo 12% la sfârşit de an, faţă de sub 6% cât era în 2008. Asta poate fi şi o explicaţie poate de ce Morega se străduieşte atât să îşi revigoreze partidul, procentele electorale ale PNL Gorj riscând în toamnă să fie depăşite de rata şomajului din judeţ, ceea ce, evident, nici măcar un politician interesat doar de votul din urnă nu-şi poate dori aşa ceva.


Vizualizări: 276

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: