Moară pe apă, repusă în funcțiune într-un sat din Gorj
Scumpirile dau apă la moară! La propriu. O familie din satul Motru Sec, din Padeș, a recondiționat o moară veche de două secole și macină porumb sau grâu pentru oricine își dorește fără să ceară vreun leu. Sătenii au mărturisit că scumpirile din ultimele luni i-au făcut să se întoarcă la meșteșugurile din bătrâni. Oamenii macină porumbul ca să aibă provizii pentru iarnă. Când nu macină, moara este folosită să producă electricitate pentru familia care o deține.
Familia Barbu, din satul Motru Sec, deține o moară pe apă. Din 1826, moara a fost cumpărată de familie și a fost transmisă din generație în generație, iar acum s-a transformat într-o adevărată comoară. Când este apă pe râul Capra, moara merge fără încetare. „Macină și o jumătate de tonă de boabe. Vin oamenii din sat când au nevoie. După ce culeg porumbul, îl lasă la uscat și apoi vin la noi și îl macină și își fac provizii de mălai pentru toată iarna. Mai ales acum cu scumpirile, mulți nu își permit să cumpere făină și vin și macină la noi. Noi nu luăm niciun leu și nici măcar un kilogram de făină. Vrem să ajutăm oamenii când au nevoie”, a spus Romel Barbu, fiul proprietarului morii.
Când nu macină, moara produce curent. „Am improvizat un generator și producem curent pentru casă. Aprindem șapte becuri, televizorul și merge și iarna”, a mai spus tânărul.
Moara a avut o istorie zbuciumată. „Moara a fost construită în 1821. Eu cred că de Tudor Vladimirescu a fost făcută. Bunicul meu a cumpărat-o în 1826. A fost și confiscată de comuniști, dar am reușit să o câștigăm înapoi. Am reabilitat-o, am înlocuit piese care s-au stricat. Am recondiționat-o și acum o putem folosi din nou și ne putem bucura de ea”, a spus Romică Barbu, proprietarul morii.