Mitropolitul Olteniei, la Logreşti

Mii de credincioși din Oltenia au participat ieri, în Duminica a 5-a din Postul Sfintelor Paşti, la slujba Sfintei Liturghii săvârşită în locaşurile de rugăciune. Înaltpreasfinţitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei, a săvârşit Sfânta Liturghie la Mănăstirea Logreşti din judeţul Gorj, împreună cu un sobor de preoţi şi diaconi. „Cel care este preocupat de împlinirea poruncilor Domnului, cel care se osteneşte cu post şi rugăciune, care îşi înfrânează mintea de la ispitelor pământeşti, acela va face loc lui Dumnezeu în sufletul său şi va avea şederea de-a dreapta şi de-a stânga Sa în Împărăţia cerurilor”, a spus IPS Irineu, în cuvântul adresat credincioşilor.

Biserica Mănăstirii Logreşti este aşezată pe malul drept al râului Amaradia, în localitatea Târgu Logreşti, la limita teritorială a judeţelor Gorj şi Vâlcea, într-o pitorească vale străjuită de o parte de o livadă de tei, iar de partea cealaltă de o pădure de salcâmi. Primul aşezământ monahal datează din 1718 şi a fost ridicat din lemn. Biserica din zid a fost construită mai târziu, în anul 1769. Viaţa monahală a fost întreruptă în repetate rânduri datorită secularizării averilor mănăstireşti şi a celor două războaie mondiale. Abia în 1940, obştea a fost reînfiinţată la iniţiativa Mitropolitului Olteniei, Nifon Criveanul. Tot în acest an biserica mănăstirii a fost resfinţită şi aşezată sub patronajul Sfinţilor Părinţi Ioachim şi Ana. În timpul regimului comunist, mănăstirea a fost din nou închisă. S-a reînfiinţat în 1992 cu ajutorul monahiilor de la Mănăstirea Polovragi. Ultimele lucrări de renovare şi restaurare a sfântului locaş au fost încheiate la 9 septembrie 2012, de praznicul Sfinţilor Ioachim şi Ana, când biserica mănăstirii a fost resfinţită de către IPS Părinte Mitropolit Irineu.

Galerie foto


Vizualizări: 605

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: