Mitrescu spune condițiile în care s-ar renunța la proteste

Liderul sindical Constantin Mitrescu a declarat că sindicatele ar renunța la protestele de stradă dacă administrația CE Oltenia ar respecta contractul colectiv de muncă. Liderii sindicali speră că directorul general va începe discuțiile pentru actualizarea contractului de muncă, dar în același timp fac demersurile necesare pentru a pregăti un calendar de acțiuni sindicale. Astfel, în luna mai ar putea avea loc un miting cu 2.000 de mineri și energeticieni.

Reporter: Continuați protestele?

Constantin Mitrescu: Ne-am sfătuit cu forurile noastre de conducere colectivă, dar decizia se va lua în, să zicem o săptămână, maxim două. O să trecem de la pichetare la miting, cu scenă, cu difuzoare, cu stații de amplificare, în Piața Prefecturii.

Rep.: Când ar trebui să fie aceste mitinguri?

C.M.: Undeva în jurul datei de 15 martie va fi primul. Cu 1.000 de oameni. Urmează unul la două săptămâni cu 1.500 de oameni și în mai, în jur de 15 mai, cu 2.000 de oameni. Dar când vom lua această decizie vom anunța și vom face public calendarul.

Rep.: Care sunt condițiile în care ați renunța la proteste?

C.M.: Poate până atunci administrația revine cu picioarele pe pământ și respectă niște reguli, așa cum ar trebui. Dacă se respectă contractul de muncă, dacă se intră la negocieri, dacă se consultă cu sindicatele bugetul de venituri și cheltuieli, capitolul cheltuieli cu munca vie, renunțăm.

Rep.: Deci ați renunța.

C.M.: Da. Să negociem clauzele din contract pentru că scopul nostru nu este protestul, scopul nostru este respectarea contractului. Nu avem nimic cu ei, credeți că am ieșit în piață că vrem protest? Nu. Vrem să se respecte contractul și salariații să nu fie ignorați.

Vizualizări: 206

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Editorial:

Citește și: