Mirko Pigliacelli, la spital după meciul cu Farul
Portarul Universităţii Craiova a părăsit terenul accidentat după meciul cu Farul Constanţa. După intrarea criminală a lui Adrian Petre în meciul Farul - Universitatea Craiova Pigliacelli s-a ales cu o plagă pe tibie.
Partida dintre Farul Constanța și Universitatea Craiova s-a disputat sâmbătă seară, la Ovidiu, în cadrul etapei a cincea din play-off-ul Ligii 1, iar oltenii s-au impus cu scorul de 3-0, după golurile marcate de către Jovan Markovic, în minutele 15 și 45+2, respectiv Ștefan Baiaram, în minutul 38.
Pe final de partidă, Adrian Petre l-a faultat dur pe Mirko Pigliacelli și a încasat cartonașul roșu. După meci, portarul italian a ajuns la spital.
Paul Papp, fundașul central în vârstă de 32 de ani al Universității Craiova, a vorbit după victoria cu Farul Constanța și despre starea de sănătate a portarului Mirko Pigliacelli. „S-a și văzut că în primele 25-30 de minute ei ne-au presat destul de mult până la primul gol. Ne bucurăm că am securizat tabela la zero. Urmează o săptămână foarte grea, pentru că noi am avut probleme cu Sepsi. Nu i-am învins acasă la ei de un an sau doi. Ne așteaptă un meci foarte greu și sperăm să scoatem maximum din acel meci. Sperăm să prindem locul 2, noi ne vedem de ale noastre. Pigliacelli a ieșit șifonat, a fost un atac întârziat al lui Petre. Are o plagă acolo pe tibie. Sperăm că va fi bine. Dacă nu va fi apt, Lazar se ridică nivelul lui”, a spus Paul Papp, la flash-interviul de după meci.
În urma contactului, Pigliacelli s-a zvârcolit pe teren de durere. El a primit îngrijiri din partea staff-ului medical, dar după meci a fost nevoit să meargă la spital pentru ca tăietura pe tibie cu care s-a ales să fie cusută.
În cazul în care Pigliacelli nu va fi în stare să apere poarta „juveților” la meciul cu Sepsi OSK de miercuri, din semifinalele Cupei României, David Lazar va fi titular, cu Denis Rusu, portarul de 31 de ani transferat de Craiova vara trecută, rezervă.