Minune de Revelion? Gorjeanul care „s-a întâlnit” cu Dumnezeu
Virgil Maftei, un gorjean în vârstă de 64 de ani, poate scrie o carte despre o întâmplare petrecută în urmă cu aproape trei ani. Bărbatul intrase în stop cardio-respirator, medicii îi declaraseră decesul, însă și-a revenit după ce i-au fost administrate electroșocuri. Chiar în momentul în care urma să fie transportat la morgă, un medic a încercat ultima variantă pentru a-i salva viața. În timp ce trei doctori se luptau pentru el, bărbatul susține că a văzut lumea de dincolo.
Bebe, așa cum îi spun prietenii, are probleme cu inima de câțiva ani. Mai suferise un preinfarct, însă în noaptea de Revelion, în urmă cu trei ani, susține că s-a născut pentru a doua oară: „De Revelion, în noaptea dintre 2015 și 2016, am ieșit în stradă cu copiii și m-am simțit slăbit. Le-am spus copiilor să mergem acasă să mâncăm un tort și să ciocnim o șampanie. M-am pus în pat. Simțeam că mă duc, că mă termin. Luasem o nitroglicerină să păcălesc inima, dar nu a ținut. Mai vedeam foarte puțin. Au chemat salvarea. Ba îmi reveneam, ba nu. Știți ce ușoară era moartea asta? O simțeam fără dureri, fără nimic. Cei de la Salvare voiau să mă ia cu targa, dar le-am zis că dacă e ultima dată, să merg pe picioarele mele, așa cum pot”.
A murit şi a înviat!
În ambulanță, bărbatul a fost resuscitat. La câțiva kilometri înainte de a ajunge la Târgu Jiu, inima practic i se oprise. „Au tras pe dreapta pentru că mă dusesem. M-au resuscitat, m-au adus la spital și am fost dus. M-au și tras pe margine, aveam cearceaful pe mine. Eram mort. A venit doamna Cârlogea, cardiologul de serviciu. A întrebat ce e cu mine acolo și oamenii le-au spus că mă duc la morgă. Ea m-a băgat iar la resuscitare și eu am dat semne că trăiesc”, mai povestește bărbatul. Aceste lucruri le-a aflat de la fiica sa care începuse să-l jelească deja.
Ce a văzut în lumea de dincolo
După ce a fost readus la viață, medicii au solicitat un elicopter SMURD pentru a fi transferat la București, dar a rămas la Târgu Jiu. Bărbatul ne povestește că era multă lume în jurul lui, dar nu îi auzea. „Am intrat într-o lume foarte frumoasă, cu copii, cu munți și iarbă verde. Erau femei care munceau și zâmbeau, dar nu înțelegeam ce vorbeau ele. Și copiii se jucau frumos. M-am uitat pe cer și am văzut un chip de om, dar nu cum suntem noi. Era format dintr-un abur sau fum. Avea un toiag în mână și atunci mi-am dat seama că este Dumnezeu. Eram chiar la hotarul dintre lumea noastră și lumea lor. A fost însă o femeie care m-a prins de mână și m-a adus înapoi. Atunci m-am trezit pe patul de spital. Eu credeam în sfinți, mai mergeam și pe la biserici într-un timp. Mulţi oameni nu mă cred, pentru că sunt păgâni. L-au dat pe Dumnezeu la o parte”, ne-a mai povestit Virgil.
„Cel de Sus l-a salvat”
Medicul cardiolog Minodora Cârlogea a explicat că Virgil intrase în stop în ambulanță și a fost în fibrilaţie ventriculară. Concret, chiar murise pentru câteva clipe. Putea fi salvat doar prin șocuri electrice, care i-au și fost administrate. „În noaptea aia, Cel de Sus l-a salvat”, a declarat medicul.