Minoră din Rovinari violată și sechestrată în Valea Jiului

O tânără de 17 ani din Rovinari a trecut prin zile de groază la începutul acestei luni, după ce bărbatul pe care îl considera prietenul și iubitul său a sechestrat-o și a abuzat-o sexual într-o cabană izolată de la marginea orașului Petrila, din Valea Jiului.

Totul a ieșit la iveală în timpul unui control de rutină al agenților rutieri, care au tras pe dreapta mașina condusă de Ioan Daniel Duma. Acesta se întorcea spre oraș împreună cu „iubita” sa, numai că, în momentul în care a oprit autoturismul ca urmare a semnalelor polițiștilor, fata a țâșnit din mașină și le-a spus ce a pățit. Povestea ei i-a bulversat pe polițiști, care nu i-au mai permis lui Duma să își continue drumul, el și gorjeanca fiind duși la secția de Poliție pentru audieri. Așa a ieșit la iveală întreaga pățanie a fetei, ea povestind că timp de câteva zile a fost bătută, abuzată și violată. Cei doi s-au cunoscut în urmă cu un an, dar individul era extrem de gelos, faptele de care este acuzat acum producându-se în zilele de 2, 3 și 4 aprilie.
„După oprirea autoturismului, pasagerul din dreapta, o minoră în vârstă de 17 ani, din oraşul Rovinari, judeţul Gorj, a mers direct la echipajul de poliţie şi a reclamat faptul că, din data de 02.04.2016, a fost sechestrată de către tânărul de 27 de ani, aflat la volan, în zona muntoasă Cheile Roşiei, lovită şi violată. Echipajul de poliţie i-a condus pe cei doi la sediul subunităţii de poliţe, fiind anunțată echipa operativă pentru preluarea şi continuarea cercetărilor”, a informat IPJ Hunedoara. Este evident că Duma a fost reținut în urma audierilor, iar apoi a primit și mandat de arestare din partea judecătorilor din Petroșani, magistrații dispunând ca individul să stea cel puțin până după Paști în spatele gratiilor, deși, la cum se prezintă datele din dosar, are șanse mari ca acolo să rămână câțiva ani de acum încolo.
„Admite propunerea Parchetului de pe lângă Judecătoria Petroşani. Dispune arestarea preventivă a inculpatului Duma Ioan Daniel - pe o durată de 30 de zile, de la data de 06.04.2016, până la data de 05.05.2016, inclusiv – pentru infracţiunile de lovire sau alte violenţe, prev.şi ped. de art.193 alin.2 C.pen., lipsire de libertate în mod ilegal, prev.şi ped. de art. 205 alin.1, alin.3lit. a şi b C.pen.şi viol, prev. şi ped. de art. 218 alin. 1 C.pen. Respinge cererea formulată de avocatul inculpatului, privind luarea măsurii preventive a arestului la domiciliu sau a controlului judiciar. În baza art.275 alin. (3) C.proc.pen., cheltuielile judiciare avansate de stat, rămân în sarcina acestuia. Suma de 130 lei reprezentând onorariul avocatului desemnat din oficiu pentru inculpat se avansează din fondurile Ministerului Justiţiei. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la pronunţare”, au stabilit magistrații Judecătoriei Petroșani.

Vizualizări: 7,406

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: