Ministrul Energiei vine la Turceni
Anton Anton, ministrul Energiei, va fi prezent vineri, 17 august, la evenimentul de la Termocentrala Turceni. Complexul Energetic Oltenia va marca împlinirea a 40 de ani de producere a energiei electrice la termocentrala din Turceni.
„Ministrul Energiei a confirmat că vine, vizitează centrala, vede stocul de cărbune. Va fi o treabă chiar foarte bună. Vin secretarii de stat, parlamentarii de Gorj am înţeles că sunt toţi invitaţi, primarii din zonă care au tangenţă cu termocentrala, cu complexul. Va fi un simpozion de mare amploare”, a declarat Eugen Iovan, liderul Sindicatului Energia Turceni.
Evenimentul va debuta la ora 10.00, cu evocarea celor patru decenii de activitate a Termo Turceni, alocuţiuni şi acordare de diplome, urmate de intervenţiile invitaţilor şi o vizită a centralei electrice.
La eveniment este posibil să participe şi europarlamentarul Maria Grapini. (A.P.)