Ministerul Energiei trimite Corpul de Control la CEO
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a anunțat că va trimite Corpul de Control la CE Oltenia, după accidentul de la Cariera Roșia.
Acțiunea va începe imediat și va avea ca obiectiv verificarea respectării procedurilor de lucru și a tuturor aspectelor care intră în sfera de competență a ministerului, în calitate de autoritate publică tutelară pentru CE Oltenia.
De asemenea, ministrul a solicitat conducerii CE Oltenia să trimită de urgență către Ministerul Energiei un raport complet al circumstanțelor acestei tragedii și colaborarea deplină din partea reprezentanților CE Oltenia cu toate organele de control, pentru a stabili cât mai rapid adevărul.
Organele abilitate au demarat deja anchetele prevăzute de lege pentru a fi stabilite cu exactitate cauzele și circumstanțele producerii acestui accident, precum și pentru identificarea celor care se fac vinovați de această tragedie.
„Solicit conducerii CE Oltenia și tuturor părților implicate să desfășoare cu maximă celeritate toate verificările necesare și să pună la dispoziția organelor de anchetă penală toate probele și materialele disponibile. Transmit condoleanțe familiei. Știu că, din păcate, cuvintele nu pot vindeca durerea familiei. E datoria noastră să facem tot posibilul ca astfel de accidente să nu se mai întâmple, iar cei vinovați să răspundă exemplar", anunță Burduja.
În ianuarie a fost un grav accident de muncă la Cariera Jilț, unde 3 persoane au murit și alte 10 rănite. După acest eveniment, conducerea companiei a fost demisă. Au fost nenumărate controle și au fost impuse măsuri pentru siguranța angajaților, însă se pare că acestea nu funcționeză.