Mini-vacanţe unite cu zile de concediu la CEO
Angajaţii Complexului Energetic Oltenia vor avea parte de câteva zile libere la sfârşitul acestei luni. Pentru că mulţi salariaţi nu au luat concediu anul trecut, oficialii companiei se gândesc să le ofere acum trei zile libere. Nu vor avea pauză cei care lucrează în termocentrale ori cei care extrag cărbune.
O decizie încă nu a fost luată până acum. „Sunt discuţii şi cred că în ultimele trei zile va fi un mini-concediu. Au fost discuţii în ceea ce priveşte personalul TESA, operativ şi, în zilele de 29, 30 şi 31 e posibil să se dea o hotărâre a Directoratului în aşa fel încât 29, 30 şi 31 să fie concediu. Sunt colegi care nu şi-au luat concediu anul trecut. Vrem să legăm o zi liberă de vineri cu o zi liberă de luni”, a explicat Ion Ruşeţ, consilierul directorului Sorin Boza.
Vor lucra la foc continuu doar angajaţii din zonele cu activitate permanentă, cum ar fi cei de la livrări cărbune, dar şi salariaţii de la cele patru termocentrale de la Rovinari, Turceni, Işalniţa şi Craiova II. „Activitatea din termocentrală şi activitatea de extracţie a cărbunelui nu vor fi oprite. Nu este un concediu forţat. Nu forţează nimeni. Pot fi colegi care să aibă activitate aşa cum sunt şi colegi care nu au activitate”, a mai spus Ruşeţ. (A.A.)