A trăit zece ani pe străzile din Timişoara. Mai bine zis, a vagabondat. Într-o zi, un om s-a gândit să îl ajute pe Arpad Kendi. L-a luat de pe străzi, l-a tuns, l-a îmbrăcat, i-a găsit un loc de muncă şi o locuinţă. Arpad Kendi a văzut luminiţa de la capătul tunelului şi a pornit pe un nou drum, având pentru prima dată după mult timp speranţă.

Nici nu s-a bucurat bine de primele salarii, că l-a lovit fiscul în moalele capului. Bărbatul a fost anunţat că are amenzi neplătite, din perioada de vagabondaj, de 44.000 de lei. De-a lungul anilor, fostul miner de la Lupeni a primit peste o mie de amenzi, dar mare parte din ele s-au prescris. Pe celelalte, care totalizează 44.000 de lei, este pus să le plătească. Omului i se reţin lunar din salariu 350 de lei, plătind până acum în jur de două mii de lei.

Probabil că Fiscul nu a greşit cu nimic. Calculatorul a arătat că sunt nişte sume de încasat, că persoana înregistrează venituri, aşa că a aplicat procedura. Probabil că nici zecile de oameni ai legii care i-au aplicat lui Arpad Kendi cele o mie de amenzi nu au greşit. Doar au aplicat legea, nu? Deşi, cinstit vorbind, puteau gândi că amenzile alea nu rezolvă o problemă, ei simulând doar că îşi fac datoria.

Situaţia lui Arpad Kendi ne arată cât de strâmb este croit statul român, cât de rupt este de realitate şi mai ales de oameni. Mai ţineţi minte cazul tinerei care a pierdut ajutorul de handicap, pentru că a scris o carte şi a avut de pe urma ei venituri de câteva sute de lei? Statul ar trebui să fie croit în aşa fel încât oamenii să fie stimulaţi să se dezvolte, nu să le dea în cap.

Arpad Kendi era un om pierdut pentru societate. Statul român nu a făcut nimic timp de zece ani pentru a-l readuce la viaţă. Doar l-a snopit cu amenzi şi poate, din când în când, i-a oferit adăpost. România are instituţii de protecţie socială pentru ce vrei şi ce nu vrei. În Gorj, de exemplu, sunt mii de angajaţi care se ocupă de asistenţa socială. Sunt circa 1.200 la Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi pentru Protecţia Copilului, fiecare primărie are om pe asistenţă socială, iar unele au servicii sau chiar direcţii, mai este o Agenţie Judeţeană pentru Plăţi şi Inspecţie Socială. Şi mai sunt şi altele, şi la fel este în fiecare judeţ al ţării. Şi totuşi, pe minerul ajuns vagabond l-a recuperat de pe străzi un necunoscut, căruia i-a păsat de un om.

Un coleg de presă scria pe pagina de socializare cât de şocat a fost să audă un poliţist că el este în slujba statului, nu a oamenilor. Din păcate, mulţi, foarte mulţi salariaţi ai statului cred asta. Poate şi din cauza asta noi, cei de dincoace de ghişeu, nu ne mai simţim reprezentaţi de stat.