Minerii, solicitaţi să ajute Mănăstirea Lainici
Lăcașurile de cult încep să fie afectate de criza financiară. Contribuția enoriașilor s-a dovedit a fi insuficientă în raport cu cheltuielile. Mănăstirea Lainici se află printre aceste lăcașuri care fac față cu greu crizei, dar cu toate astea trebuie să organizeze hramul pe 6 august, când se sărbătorește Schimbarea la Față. Deși se așteaptă la un număr mai mic de pelerini în raport cu anii trecuți, reprezentanții mănăstirii încearcă să facă rost de bani pentru a organiza o masă enoriașilor.
Reprezentanții Mănăstirii Lainici au nevoie de bani pentru Hramul de pe 6 august. Din cauza crizei financiare, lăcașul de cult nu mai are fonduri suficiente pentru această sărbătoare, care adună câteva mii de enoriași. A devenit tradiție ca aceștia să servească masa gratuit la mănăstire, iar pentru acest lucru este nevoie de sponsorizări, deși conducerea lăcașului de cult se așteaptă la un număr mai mic de credincioși în comparație cu anii trecuți. „Este criză și oamenii nu mai au bani ca să vină la Lainici, așa cum au făcut în fiecare an. La această criză se adaugă și căldura, dar și situația incertă a Defileului Jiului, deși pe 6 august va fi deschis pentru pelerinii care vor să vină. Cu banii stăm mai prost, avem o firmă din Petroșani care ne asigură masa pentru câteva sute de enoriași, dar ne mai trebuie ceva fonduri. Domnul face în așa fel încât să îndeplinească toate lipsurile”, a declarat Starețul Ioachim.
Mănăstirea a cerut bani și la sindicatele miniere
Pentru organizarea hramului de săptămână viitoare, reprezentanții Mănăstirii Lainici au solicitat ceva fonduri și la sindicatele din mineri și energie. Au motivat acest lucru prin prisma crizei financiare și că ar fi așteptați la Lainici aproximativ 2.000 de pelerini care vor servi masa gratuit. Cei de la Lainici au cerut o sponsorizare cuprinsă între 1.500 și 3.000 de lei. Sindicatul Minerul Rovinari a alocat suma de 1.500 de lei, iar USMO va da aproximativ 2.000 de lei.