Minerii se reclamă între ei pentru pensii
Minerii au ajuns să se reclame între ei la Casa de Pensii Gorj. Vin sesizări pe masa funcționarilor din instituție după ce se scriu deciziile de pensionare. Și nu de la cei care își au numele pe aceste dosare, ci de la colegi de-ai lor nemulțumiți. “Era un inginer într-o carieră minieră. Fusese reclamat de alt coleg de-al lui, că de ce a ieșit la pensie, de ce i-a calculat așa”, a dezvăluit sindicalistul Manu Tomescu.
„Fiind la Casa de Pensii, mi-a arătat o doamnă directoare că a primit o reclamație în legătură cu un salariat. Era un inginer într-o carieră minieră. Fusese reclamat de alt coleg de-al lui, că de ce a ieșit la pensie, de ce i-a calculat așa. Ei trebuie să ia în calcul orice reclamație. Angajații de la Casa de Pensii Gorj nici nu respiră fără să le dea voie cineva de la București”, a a declarat Manu Tomescu, vicepreședinte Sindicatul Energia Rovinari.
Mai mulți salariați din termocentrale au vrut să lase o scrisoare deschisă parlamentarilor de la PSD Gorj, dar nu au avut cui s-o înmâneze. Au mers apoi la prefect, unde au primit noi asigurări că se încearcă deblocarea lucrurilor și găsirea unui numitor comun între Casa de Pensii și Complexul Energetic Oltenia.
“Am un gust amar că nu am găsit pe nimeni la sediul PSD, la noi la Gorj. Colegii din alte județe au găsit pe cineva și au depus acea scrisoare la secretariatul partidului respectiv. Noi am mers la prefect și ne-a confirmat ce ne-au promis cei de la Casa de Pensii și conducerea companiei, că vor porni un dialog între aceste două instituții. Se lucrează în așa fel încât conducerea companiei să pună la dispoziția Casei de Pensii tot ce înseamnă referințe la meserii și activități acolo unde există dubii”, a mai spus Tomescu, într-o emisiune la Radio Infinit.