Miner, în dialog cu șefii: Se scrie pe hârtie și nu se face nimic. Lăsați-mă!
Un miner din Complexul Energetic Oltenia, cu 22 de ani vechime în muncă, a intrat în dialog cu doi dintre șefii companiei, în cadrul unei emisiuni la Acces TV. Minerul i-a reproșat lui Constantin Lăzăroiu, șef serviciu salarizare, afirmația cum că unii mineri își fac poze în nămol pentru imagine. Ion Rușeț, consilier al Directoratului CE Oltenia, a intervenit în discuție, dar asta nu l-a împiedicat pe salariat să își susțină punctul de vedere până la capăt.
Miner: Domnul Lăzăroiu sper să își ceară scuze pentru cele afirmate, că în carieră condițiile nu sunt cele care sunt, pentru că probabil dumnealui nu a fost în carieră niciodată.
Constantin Lăzăroiu: Ziarul Pandurul, în contextul unei intervenții la Tele 3, nu a prezentat în integralitate ce am expus cu privire la condițiile de muncă. Eu am spus că condițiile generale din cariere sunt grele, nu se poate compara activitatea din cariere cu restul activităților.
Miner: Tesaramentul la un aliniament de bandă trebuie să fie de 50 cm de balast. Avem așa ceva în carieră?
Constantin Lăzăroiu: Și dacă ar fi fost făcut cum ziceți dvs., urmare a precipitațiilor abundente din cursul lunilor decembrie și ianuarie, dacă era făcut tot exista riscul de a fi luat de ape.
Miner: Domnul Lăzăroiu, dacă faceți un drum, îl faceți unde trebuie și cu balast, nu merge minerul pe unde vreți dvs. Nu mai vorbiți din birou.
Constantin Lăzăroiu: Eu vă spun că am fost în carieră, nu cum spuneți dvs., că nu am fost de zece ani. Nu știți dvs. programul meu și prin ce cariere am fost. Vă rog frumos, nu v-am acuzat cu nimic. V-am spus că nu mi se pare normal ca în presă să apară fotografii cu condițiile cele mai grele din carieră. Unde ați mai văzut dvs. la alte societăți comerciale să se filmeze și să se pună pe facebook? Eu asta am vrut să spun, nu am avut nicio acuză la dvs. referitor la faptul că mergeți prin nămol sau că sunt condiții vitrege în carieră.
Miner: Domnule director, aveți conștiența faptului că în cariere sunt locuri inaccesibile cu o mașină 4x4? Aveți idee de chestia asta?
Ion Rușeț: Stimate coleg, iertați-mă că intervin, eu am coordonat o comisie care a constatat ceea ce spuneți dvs., că există locuri care implică asemenea riscuri. Vreau să vă spun că, fără să vă contrazic pe dvs., vă întreb: putem acum să le remediem? Eu vă spun că nu.
Miner: Domnule președinte, în contractul colectiv de muncă se spune că locul de muncă este asigurat cu transport?
Ion Rușeț: De acord.
Miner: Și unde este transportul acela, dacă nu există?
Ion Rușeț: Eu vă spun încă o dată, fără a vă contrazice, fără a nega că informațiile dvs. sunt false, mâine putem noi să facem condițiile care ar trebui? Nu se poate. Vă spun și partea următoare. La nivelul Directoratului se analizează foarte multe evenimente care au stat la baza evenimentelor din ianuarie...
Miner: Dar nu ajung până jos, domnule președinte. Ascultați-mă, nu există loc de muncă în carieră fără să i se pună în pericol viața muncitorului. Dacă se întâmplă ceva, nu ai cum să îl aduci la viață. Asta e.
Ion Rușeț: Nu vă contrazic, dar trebuie să găsim o soluție, împreună cu reprezentanții lucrătorilor din comitetul de securitate și sănătate în muncă...
Miner: Domnule președinte, am făcut parte din comitetul acesta, se scrie pe hârtie și nu se face nimic. Lăsați-mă! Ca și cu alimentația de protecție, ați mâncat-o cum ați vrut sau au mâncat-o alții. Noi trebuie să facem comisii și muncitorii să moară proști.
Ion Rușeț: Nu putem rezolva problema pe care o semnalați dvs. și eu nu afirm că nu e corectă.
Miner: Ascultați-mă o secundă și mă opresc. Orice muncitor ar da în judecată Complexul Energetic Oltenia pentru condițiile de muncă ar câștiga și veți plăti pentru ceea ce nu faceți.