Miner: Așteptăm ca legea să fie aplicată. Vă spun sincer, condițiile sunt grele

Legea care le permite minerilor și energeticienilor să iasă mai devreme la pensie este așteptată mai ceva ca pâine caldă de către salariații CE Oltenia. Angajații din carierele miniere spun că nu mai au răbdare și speră ca cei aflați la guvernare să ia decizia corectă.

După vestea că legea pensionării din minerit va intra curând la vot în plen, minerii și energeticienii sunt mai nerăbdători ca niciodată. Dorința arzătoare a salariaților vine tocmai pentru faptul că nu mai rezistă să muncească în condiții grele.

Mulți sunt speriați după ce, de la începutul acestui an, 12 salariați și-au pierdut viața, unii prin cariere, alții în urma unor boli grave.

”Așteptăm și sperăm ca legea aceasta să fie aplicată cât mai repede. Vă spun sincer, condițiile sunt grele. Muncim în condiții grele. Vrem și noi să ieșim la pensie mai devreme, să ne bucurăm și noi de câțiva ani de pensie. Ați văzut că au murit mai mulți colegi de-ai noștri, oamenii se tem. Am fost foarte fericit când am auzit că va fi supusă la vot luna aceasta. Abia așteptăm și sper ca cei aflați la guvernare, parlamentarii din Gorj și nu numai să ne susțină și pe noi”, a spus un salariat din cadrul CE Oltenia.

Sindicaliștii spun că nu vor renunța la proteste până când această lege nu va fi aplicată așa cum trebuie.

Vizualizări: 6,609

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Economie:

Citește și: