Mii de motocicliști așteptați la Baia de Fier
Mii de motocicliști și iubitori ai muzicii rock sunt așteptați, la finalul acestei săptămâni, la Baia de Fier, județul Gorj, pentru a participa la cea de-a treia ediție a Slowride Transalpina Fest. Timp de trei zile, între 12 și 14 iulie, Transalpina va răsuna de motoare și concerte rock.
Pe scena amplasată lângă Peștera Muierilor vor concerta printre cele mai iubite trupe ale rock-ului românesc: Dirty Shirt & Orchestra, Implant Pentru Refuz, ALTAR și Coma și mulți, mulți alții.
Pe participanți îi așteaptă o zonă de campare cu toate facilitățile incluse, food & bar, concursuri cu premii, activități în aer liber și expoziții de accesorii și produse moto cu vânzare.
„Pentru al treilea an consecutiv vom realiza tricolorul din motociclete, în cadrul paradei moto Slowride Transalpina Fest. Este un moment frumos, care vrem să devină tradiție. Vorbim de peste 400 de motociclete ș ne bucurăm să vedem că numărul lor crește considerabil de la an la an”, a declarat Liviu Mitroi, președintele SlowRiders RC.