Mesele din sediul PNL Rovinari, din restaurantul lui Filip

Sediul PNL Rovinari a fost golit de mobilier miercuri de către consilierul local Mihai Florin, cel care şi-ar fi dorit să fie preşedintele filialei, dar nu a fost votat în Biroul Permanent Judeţean al PNL. Acesta spune că nu a făcut altceva decât să restituie câteva mese aduse de la restaurantul familiei fostului primar Filip.

Mihai Florin spune că mobilierul aparţinea familiei Filip, nu partidului. „Este o informaţie greşită. Este vorba despre nişte mese, nu de mobilă. Ele nu ne aparţineau, erau ale unui restaurant şi le-a luat domnul Filip pentru un eveniment, dar este posibil să le aducă înapoi. Eu nu am luat mobilierul să-l duc la mine acasă”, a declarat Mihai Florin.

Noul preşedinte al PNL Rovinari spune că Mihai Florin se ocupa de toate probleme administrative ale partidului. „A doua zi după ce am fost ales preşedinte, am fost înştiinţat că nu mai există mobilier în sediul nostru de la partid. Am mers, am verificat, aşa a fost, iar după aceea am avut o discuţie cu domnul Florin. Mi s-a comunicat că nu era mobilierul nostru şi că era adus de domnul Filip şi trebuia să-l dea înapoi. La partid, Florin era delegat cu tot ceea ce este acolo, mobilier, cablu, internet, curent electric, gaze. Mi s-a spus că fiind el delegat trebuie să rezilieze astea ca să preiau eu totul. Atunci i-am spus că suntem colegi şi va trebui să găsim o soluţie ca să reglăm aspectele astea. În final s-a rezolvat. O să aduc din nou mobilierul şi o să rezolv totul”, a declarat Florin Ungureanu, preşedintele PNL Rovinari.

Chivu: Nu a fost corect cum a procedat Mihai Florin

Laurenţiu Chivu, primarul interimar de la Rovinari, spune că Mihai Florin a făcut şi o cerere pentru rezilierea contractului de închiriere pentru sediul PNL Rovinari. „A ajuns la noi o cerere din partea domnului Mihai Florin, reprezentant PNL, cu ştampilă, prin care ni s-a cerut să reziliem contractul pentru spaţiul partidului. Cererea este la mapă, voi vorbi cu cei de la Fondul Locativ. Am înţeles că cei doi vor veni la primărie pentru a trece toate contractele, inclusiv contractul pentru spaţiul respectiv, de pe numele lui Mihai Florin pe numele lui Florin Ungureanu. Aştept o cerere din partea dumnealor. Contractul nu este încheiat pe persoană juridică, este încheiat pe persoană fizică, în sensul că Mihai Florin este reprezentantul PNL”, a declarat Laurenţiu Chivu.

Acesta consideră că Mihai Florin nu a procedat corect. „El nu a fost preşedinte al PNL Rovinari, preşedinte a fost Dorin Filip. Mi s-ar fi părut corect să fi existat o şedinţă de Birou Permanent Local în care să i se solicite să rezilieze contractul. Am înţeles că nu mai au nici scaune, nici mese”, a declarat Chivu.

Vizualizări: 198

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Politică:

Citește și: