Mesajul drumarilor pe marginea șoselelor: Moartea se uită
Secția Drumuri Naționale Târgu Jiu anunță o nouă campanie de prevenire a accidentelor rutiere, pe care o desfășoară în colaborare cu IPJ Gorj. "De această dată ne adresăm acelor conducători auto ce folosesc rețele de socializare în timp ce sunt la volan", anunță SDN Târgu Jiu.
Pe panourile montate pe marginea unor drumuri din Gorj apare un șofer care face live pe telefonul mobil, iar printre cei care se uită este și Moartea.
Pe ecran apar următoarele mesaje:
Moartea se uită
Costel: Bine, fratee. Dă-i viteză!
Fane: Fortza!
Moartea: Mai stai în live? Întreb pentru mine.