Medicul Maria Băluţă a învins Colegiul Medicilor la Înalta Curte
Colegiul Medicilor din Gorj a rămas fără conducere după ce Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie i-a dat câştig de cauză medicului Maria Băluţă, cea care a contestat alegerile din 2011. Aşadar, preşedinta Ana Băleanu, cei trei vicepreşedinţi Adonis Bălan, Valentin Ciungu şi Emil Sandu, dar şi secretarul acestei instituţii, Lorelei Narcis Buşu, au rămas fără funcţii după ce medicul de familie Maria Băluţă a demonstrat la Înalta Curte că alegerile nu au fost făcute legal. Acesta a declarat vineri că, după trei ani de lupte în instanţă, a învins un întreg sistem.
Maria Băluţă a contestat în urmă cu trei ani modalitatea prin care a fost aleasă conducerea Colegiului Medicilor Gorj. După trei ani, timp în care procesul a fost mutat de la Tribunalul Gorj la Curtea de Apel Craiova şi mai apoi la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, ultima instanţă de judecată i-a dat câştig de cauză doctoriţei Băluţă. „Personal, nu am crezut că o să se rezolve, dar m-am bucurat foarte mult că este un semn de normalitate. În general sunt o persoană care reacţionează când ceva nu este în ordine şi este normal să ai simţ civic. Am înfruntat un sistem întreg din simplul motiv că alegerile nu au fost corecte. Buletinul de vot a fost unul nul încă de la început, s-a creat o confuzie pentru că a fost un buletin care avea până la 19 ştampile aplicate şi, în mod normal, un buletin de vot cu mai mult de 13 ştampile era nul”, a declarat medicul Maria Băluţă.
Medicul povesteşte că, la vremea respectivă, medicii de familie au cam fost împiedicaţi să voteze pe motiv că nu şi-au plătit cotizaţia, însă legal ar fi fost să-i înştiinţeze în scris de acest fapt.
Alegeri anticipate
Dată fiind soluţia Înaltei Curţi, Colegiul Medicilor din Gorj va fi supus în maxim 30 de zile unui nou proces electoral. Medicul Maria Băluţă spune că nu s-a hotărât încă dacă o să candideze. „În 2011 am candidat pentru calitatea de membru, dar nu acest lucru m-a determinat să merg în instanţă, ci faptul că am sesizat că alegerile nu sunt ca la carte, din acest motiv am înfruntat sistemul. Nu m-am gândit dacă o să candidez, dar mi-aş dori să se desfăşoare corect alegerile”, a declarat medicul Maria Băluţă. Practic, medicul de familie s-a luptat în instanţă cu forul superior, Colegiul Medicilor din România, pentru că el a fost cel care a validat alegerile din 2011 şi tot el s-a prezentat în instanţa de judecată. Preşedintele comisiei electorale de la vremea respectivă a fost şeful secţiei Balneofizioterapie, medicul Nimară.
Noile alegeri ar trebui organizate în maxim 30 de zile de la data comunicării deciziei Înaltei Curţi. Actuala conducere a Colegiului Medicilor Gorj nu a putut fi contactată pentru un punct de vedere.
Rămâne de văzut dacă actuala conducere, dar şi restul membrilor din Colegiul Medicilor vor înapoia sumele de bani cheltuite cu salariile, diurnele şi deplasările lor pentru toată această perioadă în care au ocupat ilegal funcţiile.