Medicul gorjean Mircea Beuran, achitat în dosarul de luare de mită

Medicul originar din Gorj Mircea Beuran a fost achitat, joi, de Tribunalul Giurgiu pentru luare de mită, el fiind acuzat de procurorii anti-corupție că ar fi primit 10.000 de euro de la un medic.  

Decizia nu este definitivă şi poate fi atacată cu apel în termen de zece zile de la comunicare. Tribunalul Giurgiu a dispus și ridicarea sechestrului asigurator asupra sumei de 10.000 de euro.

Medicul a primit șpagă de la un alt medic pentru a-i asigura acestuia un post de asistent universitar în specialitatea Chirurgie generală în cadrul Universităţii de Medicină şi Farmacie „Carol Davila” Bucureşti.

În urmă cu doi ani, procurorii DNA au dispus trimiterea în judecată, sub control judiciar, a lui Mircea Beuran, care, la data faptei, îndeplinea funcţiile de preşedinte al Senatului Universitar, director al Departamentului 10 Chirurgie, respectiv şef al Disciplinei Chirurgie Generală în cadrul Universităţii de Medicină şi Farmacie "Carol Davila” Bucureşti, pentru luare de mită.

"În data de 18 decembrie 2018, inculpatul Beuran Mircea, în calităţile menţionate mai sus, ar fi primit de la o persoană, medic într-o unitate spitalicească din Bucureşti (martor în cauză), bani şi bunuri în valoare de peste 10.000 de euro, în legătură cu îndeplinirea unor acte ce intrau în îndatoririle sale de serviciu", se arată în rechizitoriu.

Medicul Mircea Beuran a fost reţinut pentru 24 de ore, în februarie 2020 şi apoi arestat la domiciliu până în martie 2020.

Vizualizări: 656

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: