Medicii care au fost în misiune umanitară în Moldova s-au întors infectați
Şapte persoane, între care patru cadre medicale, din echipa care s-a aflat în misiune umanitară în Republica Moldova au fost confirmate cu coronavirus, toate fiind asimptomatice. "Regret că s-au infectat, dar am convingerea că ceea ce au făcut contează enorm pentru România", a spus premierul Ludovic Orban, despre aceştia.
Potrivit reprezentanţilor Ministerului Sănătăţii, sunt şapte persoane depistate cu noul coronavirus din echipa medicală care a fost în Republica Moldova.
Din cele 7 persoane infectate, patru sunt cadre medicale (3 medici şi o asistentă medicală). Toate persoanele sunt asimptomatice, cu stare generală bună şi tratare în ţară, a arătat sursa citată.
Întrebat despre acest subiect, premierul Ludovic Orban a declarat, duminică seară, că regretă că aceştia s-au infectat.
"Îmi pare rău că s-au infectat, apreciez misiunea efectuată în regim de voluntariat. Le doresc sănătate, regret că s-au infectat, dar am convingerea că ceea ce au făcut contează enorm pentru România", a spus el.
Medicii şi asistenţii medicali care au revenit în România, sâmbătă, după o misiune umanitară de 14 zile în Republica Moldova au fost întâmpinaţi la vama Albiţa de către premierul Ludovic Orban, de şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat, şi de ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru.