Trei surori și-au ucis tatăl. Lumea e de partea lor!
Anchetatorii ruși au refuzat să renunțe la acuzația de omor împotriva a trei surori care și-au ucis tatăl abuziv în timp ce acestadormea, lăsând un caz controversat într-un impas legal, relatează BBC.
Fetele au așteptat ca Mihail Hachaturian, în vârstă de 57 de ani, să adoarmă și apoi l-au atacat cu un cuțit, un ciocan și un spray lacrimogen. Bărbatul a fost lovit de multe ori în zona capului și a gâtului, el având mai mult de 30 de răni de cuțit.
Procuratura generală a concluzionat la începutul acestui an că surorile Hachaturian au fost supuse unor abuzuri fizice și sexuale prelungite, iar uciderea bărbatului ar trebui privită ca o „autoapărare necesară”. Era de așteptat ca hotărâre să ducă la închiderea cazului.
Un avocat al fetelor a declarat însă pentru BBC că poziția parchetului a fost respinsă acum de comisia de investigașii a Rusiei.
În iulie 2018, Maria, Angelina și Krestina, cu vârste de, 17, 18 și respectiv 19 ani și-au înjunghiat și lovit tatăl, în timp ce acesta dormea.
Ele au povestit că, în aceeași zi, tatăl lor le certase pentru că nu au făcut curățenie corect în apartament și le-a dat cu spray lacrimogen în față.
Adolescentele au chemat poliția apoi și au fost arestate la fața locului.
Anchetatorii au descoperit că fetele au fost bătute, torturate, ținute prizoniere și abuzate sexual de tatăl lor, în ultimii trei ani.
Sute de mii de persoane au semnat o petiție în sprijinul surorilor, iar cazul lor a fost un argument puternic pentru o nouă lege împotriva violenței domestice.
Activiștii pentru drepturile omului au afirmat că surorile nu sunt infractoare, ci victime, pentru că nu aveau niciun mijloc de a obține ajutor și nimeni nu le-a protejat împotriva tatălui abuziv.
Totuși, comisia de investigații, care a făcut o nouă anchetă, a ajuns la aceeași concluzie: este vorba despre crimă cu premeditare, a spus avocatul Alexei Lipser.
Cu toate acestea, întrucât nu există dovezi noi, avocatul consideră că poziția procurorului va rămâne neschimbată.
„Acum, fie că anchetatorii trebuie să fie de acord cu procurorul și să schimbe acuzația în autoapărare, fie ea continuă să facă ping-pong cu acest caz”, a spus avocatul.