Medici plătiţi cu bani grei ţin centrele de permanenţă închise
Centrele de permanență din municipiul Târgu-Jiu continuă să fie afaceri profitabile pentru medicii de familie, care în felul acesta storc bani frumoși de la Casa Județeană de Asigurări de Sănătate Gorj, fără a-și face serviciul. Târgujienii care au nevoie de asistență medicală simt asta pe propria piele când se plimbă de la un centru la altul în speranța că vor găsi un medic la datorie în timpul nopții, să-și facă tratamentul. Situația a fost semnalată la Direcția de Sănătate Publică Gorj și chiar la Ministerul Sănătății, dar nimeni nu ia nicio măsură în acest sens.
Ion Popescu a simțit pe pielea lui nepăsarea medicilor de familie din centrele de permanență din Municipiul Târgu-Jiu. Acesta a primit un tratament injectabil de la un medic specialist și a fost îndrumat spre centrele de permanență. Târgujianul a colindat noaptea tot orașul pentru a găsi medici în centrele de permanență, dar în cele din urmă a ajuns la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean. „Centrele de permanență sunt de dragul de a fi în Târgu-Jiu. Eu trebuia să îmi fac injecții și am fost îndrumat spre centrele de permanență, că în timpul nopții medicul nu poate să le facă. Am fost la centrul de pe Strada I.L. Caragiale, unde trebuia să fie de serviciu doamna doctor Tatiana Andrițoiu, numai că centrul avea lacătul pe el. Am fost apoi la centrul din zona Tudor Vladimirescu, unde am avut aceeași problemă, iar apoi m-am dus la Unitatea de Primiri Urgențe pentru că trebuia să îmi fac tratamentul la timp. Aici, cu rugăminți, mi-au făcut în cele din urmă injecția, dar dimineața nu au mai vrut și am plecat din nou prin oraș să caut centre de permanență deschise. Am găsit un centru la ieșirea din oraș”.
Ministerul Sănătăți a fost pus la curent
Ion Popescu a dorit să facă o sesizare și la Direcția de Sănătate Publică, dar pentru că nu era nimeni de serviciu la permanență, a prezentat situația Ministerului Sănătății. „În aceeași seară am sunat la DSP, dar nu mi-a răspuns ofițerul de serviciu, la care am fost direcționat de la centrala telefonică. Adresa electronica de e-mail a DSP nu este funcțională, pentru că mi-a fost respinsă scrisoarea . Așadar , încă o instituție care doarme pe ea. Eu voi fi uimit doar dacă voi găsi ceva care să funcționeze în sistemul ăsta roșu, politizat. Am făcut sesizare la Ministerul Sănătății și am primit următorul răspuns: «Stimate Domnule Popescu, am primit sesizarea dumneavoastră și vom informa direcția de specialitate a Ministerului Sănătății cu privire la cele semnalate»”, a precizat Ion Popescu.
Problema a fost sesizată la DSP
Coordonatoarea Centrelor de Permanență din Municipiul Târgu-Jiu cunoaște situația semnalată de târgujian și susține că nu este un caz izolat. „Am fost și eu anunțată cu privire la acest incident și cunosc bine situația. Domnul Popescu are dreptate. Medicul Tatiana Andrița a hotărât să nu mai facă gărzi. A luat decizia de la sine putere, deși trebuie îndeplinite anumite formalităţi pentru a renunța la centru, se poate pierde și certificatul de liberă practică. Trebuie să aducă documente justificative ca să nu mai lucreze în centru. Persoana respectivă am înțeles că a fost și la centrul coordonat de doamna Nicoleta Stoichițiu, nici aici nu era nimeni de gardă. Am făcut nenumărate sesizări și la Direcția de Sănătate Publică, de unde nu am primit niciun răspuns. Toate centrele din Târgu-Jiu, în afară de cel al meu, sunt fixe. Medicii trebuie să stea acolo. E responsabilitatea medicilor ce fac în centru. Doctorița Andrița nici nu a mai raportat activitate. Eu nu pot să o scot din centru până nu am dispoziție de la DSP. Doctorița Andrița nu vrea să se supună legii și nu are decât să suporte consecințele”.
DSP a găsit rezolvare
Direcția de Sănătate Publică a găsit o rezolvare a problemei, în sensul că a acceptat decizia medicului Andrița. „Noi cunoaștem situația pentru că medicul Andrița a decis să nu mai facă gărzi din motive personale, am acceptat situația, numai că doamna Radu, coordonatoarea centrului, o tot pune pe grafic. Centrul respectiv ar putea funcționa fără probleme și numai cu 5 medici”, a precizat Elena Pițian, purtătorul de cuvânt al DSP Gorj.
Medicul Radu, contrazis de colegi
Medicul Monica Radu, coordonatorul centrelor, este contrazis de medicul Nicoleta Stoichițoiu, care susține că la cabinetul dumneaei asistentele făceau permanență și până la înființarea centrelor și cu atât mai mult acum. „Centrul este într-un bloc, iar cetățenii mai închid ușa de la scară, dar avem interfon. Doamna Radu este la centrul de pe 11 iunie și nu știe ce se întâmplă la noi. Eu am cabinet din 1998 și mereu am avut asistente care făceau permanență”.
Medicul Tatiana Andrița nu a putut fi contactată pentru a oferi un punct de vedere.
FINANŢARE
Centrele de permanență din Județul Gorj sărăcesc bugetul Casei Județene de Asigurări de Sănătate cu aproximativ 2.080.000 lei anual. Într-o singură lună se decontează servicii de aproximativ 200.000 de lei la centrele din județ. Din datele transmise de medici către CJAS Gorj reiese faptul că în timpul nopții numărul de prezentări la centrele de permanență este foarte redus.