Medic gorjean stabilit în Londra: Era ca-n filmele de groază
Un medic gorjean stabilit peste hotare a vorbit despre modul în care este gestionată situația privind numărul celor infectați cu noul coronavirus. ”Toți respectă măsurile impuse”, a spus Roxana Hotoboc, medic în departamentul Primiri Urgențe la un spital din Londra.
Roxana Hotoboc a declarat că infecția cu noul coronavirus a fost foarte bine ținută sub control în Anglia. Oamenii au conștientizat pericolul și au stat acasă. ”Mi se părea ca în filmele de groază”, a mai spus medicul.
”Este mult mai bine. Situația este sub control. Numărul celor infectați a scăzut foarte mult, la fel și decesele. Atunci când s-a luat decizia ca țara să fie închisă, numărul celor infectați a crescut foarte mult. Apoi toată lumea a stat acasă. A fost o situație incredibilă pentru noi cei care nu am oprit lucru. Totul era pustiu. Ieșeam pe podul de lângă spitalul unde lucrez și nu îmi venea să cred. Era ca în filmele de groază. Nu era nimeni pe stradă. Lumea a ascultat. Acolo nu s-a mers pe declarația pe propria răspundere, așa cum a fost în România. Totul a fost organizat foarte bine”, a declarat medicul Roxana Hotoboc, la Tele3.
Cadrul medical a vorbit și despre cum a fost viața de medic în perioada de vârf al pandemiei.
”A fost o experiență deosebită. În momentul în care s-a făcut public riscul de infecție, oamenii au înțeles și numărul celor care ajungeau în urgențe era mult mai mic. Sentimentele au fost multiple, existând și teama că te-ai putea infecta. Nu am purtat combinezoane. Am purtat măști profesionale, mănuși și un șorț medical. Nu prea am văzut medici în combinezoane”, a mai spus Roxana Hotoboc.
Roxana Hotoboc este medic în Londra de aproximativ 13 ani.