Meci greu pentru CSM, victorie muncită cu Gloria Bistriţa
CSM Târgu Jiu păstrează prima poziţie din clasament şi după cel de-al doilea meci de la turneul de la Târgu Jiu. După un joc mai dificil, echipa lui Liviu Andrieş a reuşit să se impună şi în meciul cu Gloria Bistriţa, în care handbalistele au avut mai mult de muncit.
Gorjencele nu au avut parte de un meci uşor cu Gloria Bistriţa, aşa cum se şi aşteptau antrenorii şi conducerea clubului. Deşi a muncit mai mult, echipa CSM Târgu Jiu şi-a continuat seria victoriilor din actuala ediţie de campionat, şi a reuşit să o învingă pe Gloria Bistriţa. Echipa pregătită de Liviu Andrieş şi Andrei Enache a trecut de formaţia ardeleană cu scorul de 30-27, după ce la pauză formaţia oaspete a condus, scor 12-15. Pentru echipa gorjeană aceasta a fost cea de-a noua victorie consecutivă în Seria B a Diviziei A, victorie care o menţine în poziţia de lider al seriei.
Handbalistele lui Liviu Andrieş au reuşit să se impună la capătul unui meci cu două reprize diametral opuse. Prima parte a jocului a fost dominată de formaţia ardeleană, în timp ce repriza secundă a fost controlată de echipa gorjeană. Gorjencele au avut parte de un test foarte greu, în faţa unei formaţii care a folosit mai multe jucătoare de la prima echipă a Bistriţei, care evoluează în Liga Florilor.
Bistriţa a început meciul în forţă şi a preluat conducerea pe tabela de marcaj, din primele minute, reuşind să domine în prima repriză şi să intre la pauză cu un avans de trei goluri pe tabelă, scor 15-12. CSM Târgu Jiu a început însă mai bine repriza secundă şi a dominat o mare parte a jocului, scorul final fiindu-le favorabil elevelor lui Liviu Andrieş, scor 30-27, care rămân pe locul I în clasament şi după acest turneu.