Gilortul Cărbuneşti, victorie în amicalul de la Bustuchin

Petrolul Bustuchin şi Gilortul Târgu Cărbuneşti s-au întâlnit miercuri seară într-un meci de pregătire care s-a disputat pe terenul de la Bustuchin.  Echipa lui Florin Popete s-a impus cu scorul de 3-0 prin golurile marcate de  Daniel Unguru (63'), Leonardo Căldăraru (65'), Constantin Roncea (75').

Gilortul a reuşit să mai dispute un meci amical, după ce săptămânile trecute a anulat două partide de verificare. Echipa antrenată de Florin Popete a susținut miercuri un joc de pregătire, în nocturnă, la Bustuchin, împotriva formației locale, Petrolul.  

Gilortul s-a impus destul de lejer, cu 3-0, asta şi pentru că Petrolul nu a prea efectuat antrenamente timp de un an. „Ținând cont de faptul că gazdele, pregătite de Mihai Dinu, au efectuat un singur antrenament până la jocul cu noi, deși au pierdut, au dat o replică foarte bună Gilortului”, au recunoscut cu fairplay oaspeţii, care, au avut şi indisponibili la acest meci: „Tehnicianul echipei noastre nu a putut miza pe Dolcescu, învoit, Cocină și Dănăricu, menajați din cauza unor ușoare accidentări”.

Unguru a deschis scorul din lovitură liberă de la marginea careului mare,  Căldăraru a majorat diferența în urma unei acțiuni individuale, iar Roncea a închis tabela cu un șut din interiorul careului mic.

Ultimul joc amical al gorjenilor din Liga 3 va avea loc sâmbătă, la Târgu Cărbunești, începând cu ora 12:00, echipa lui Popete urmând să întâlnească formația de Liga 3, Universitatea Craiova 2.

Gilortul va juca săptămâna viitoare primul meci oficial al sezonului de primăvară, împotriva hunedorenilor de la CSM Deva. Partida contând pentru etapa a 11-a va avea loc vineri 12 martie, începând cu ora 15:00, pe stadionul CFR din Simeria.

Vizualizări: 592

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: