Mașină răsturnată după o depășire periculoasă. Bebeluș de 5 luni, la spital!
Un tânăr din Bâlteni și-a pus soția și copilul în pericol de moarte după ce a apăsat prea tare pedala de accelerație. Şoferul s-a angajat într-o depășire periculoasă și s-a răsturnat cu mașina într-un șanț. Ca prin minune, nimeni nu a fost rănit. Bebelușul a avut nevoie de îngrijiri medicale, însă nu a necesitat internarea.
Accidentul s-a petrecut în Vârț, luni seara. Tânărul, în vârstă de 35 de ani, din Bâlteni, se grăbea să ajungă acasă. În mașină se afla soția sa, de 26 de ani, și copilul lor de doar cinci luni. O depășire neregulamentară l-a făcut să piardă controlul volanului și să se răstoarne cu mașina într-un șanț. „La faţa locului s-a deplasat o echipă operativă care a constatat faptul că un bărbat de 35 de ani, din comuna Bâlteni, în timp ce conducea un autoturism pe D.E.79, localitatea Vîrţ, a efectuat manevra de depășire neregulamentară a unui microbuz pentru transport persoane, condus regulamentar în aceeași direcție de un bărbat de 37 de ani, l-a acroșat în partea din spate, după care a pierdut controlul direcției și s-a răsturnat în afara părții carosabile”, a declarat Ion Lazăr, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție (IPJ) Gorj.
Bebelușul se afla pe banchetă, iar faptul că era într-un scaun special a făcut ca el să scape miraculos, fără traumatisme, după ce mașina s-a răsturnat. Din fericire, micuțul nu a rămas internat în spital, după cum au explicat medicii de la Spitalul Județean de Urgență din Târgu Jiu. Ambii șoferi implicați în accident au fost testați cu aparatul etilotest. Niciunul nu consumase băuturi alcoolice înainte de a se urca la volan.