Mare derbi la judeţ, la Turceni vine liderul

Ştiinţa Turceni ţinteşte revenirea rapidă pe locul I şi o va putea face sâmbătă în meciul direct cu prima clasată din această săptămână, Vulturii Fărcăşeşti. Pe Stadionul Orăşenesc din Turceni se vor duela sâmbătă, cu începere de la ora 13:00, primele două clasate în derbiul acestei etape.

ACS Ştiinţa Turceni a acumulat 14 victorii până acum în cele 19 meciuri disputate în campionatul judeţean, la fel ca adversarul de sâmbătă, Vulturii Fărcăşeşti. Oaspeţii au însă un rezultat de egalitate în plus faţă de cei de la Turceni, care în acest sezon au pierdut două jocuri, în timp ce Vulturii doar unul.

Şi la golurile marcate Vulturii stă mai bine cu 79 de reuşite faţă de 77 ale Ştiinţei, la goluri primite cele două echipe fiind la egalitate, 17. Cu aceste statistici se prezintă cele două potenţiale campioane din acest sezon, deşi lupta este departe de a fi tranşată din etapa cu numărul 20 care se dispută în acest week-end.

Meciul de pe Stadionul Orăşenesc din Turceni va atrage numeroşi spectatori şi, fiind un derbi veritabil, a fost programat de AJF să se dispute sâmbătă.

Tot în lupta pentru titlul de campioană de la judeţ este şi Gilortul Cărbuneşti care, în etapa cu numărul 20, se va deplasa la Bumbeşti Jiu pentru meciul cu Parângul. Gilortul se află în acest moment  pe locul trei, cu 44 de puncte, şi în caz de victorie ar putea urca în clasament, chiar pe locul I, în funcţie de rezultatul din derbiul de la Turceni.

Cei de la Gilortul şi-au amintit înaintea acestui meci că Parângul a fost o nucă tare pentru ei în ultimele sezoane, dar şi-au făcut curaj cu cartea lor de vizită şi ultimele rezultate. „Băieții noștri pleacă la drum cu misiunea de a obține victoria pe stadionul aflat la ieșirea din defileul Jiului, la Sadu, acolo unde timp de patru ani a fost teren minat pentru echipa noastră. Avem alt moral, alt tonus și dorința de a câștiga cele trei puncte care ne pot propulsa pe locul secund în clasament. Știm că nu va fi ușor, dar cartea de vizită, ultimele rezultate și forța grupului ne obligă să jucăm la victorie”, au scris pe pagina oficială cei de la Cărbuneşti, una dintre cele mai active formaţii de la judeţ în mediul online, cu afişe care anunţă fiecare meci.  

În tur Gilortul s-a impus la limită, 2-1, iar la acest meci cei de la Cărbuneşti speră să aibă alături de ei şi suporterii.

Partida dintre Parângul Bumbești Jiu și Gilortul Târgu Cărbunești va fi arbitrată de David Constantinescu, ajutat la cele două linii de asistenții Doriana Udrea și Alexandru Găman. Observator din partea AJF Gorj  a fost delegat Camilian-Costel Floroiu.

Galerie foto



Vizualizări: 1,342

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: