Manu Tomescu: Un om face munca pe care în trecut o făceau doi
După ultimele cinci valuri de concedieri nu a fost făcută nicio redistribuire de personal în carierele și termocentralele din Complexul Energetic Oltenia. Nelu Roșca, lider sindical la Cariera Roșiuța, cere de ani buni cu insistență o astfel de distribuire, dar efectul este zero.
Manu Tomescu, lider sindical în Termocentrala Rovinari, spune că peste tot este la fel. “Și la noi, la termocentrală, un om face acum munca pe care în trecut o făceau doi, trei sau patru salariați”, a spus Tomescu la Tele 3.
În vara acestui an vor fi 200 de concedieri colective, care se vor adăuga celor cinci mii de până acum. CE Oltenia avea în 2012, la înființare, circa 18.500 de angajați, iar acum are puțin peste 13.000. (A.A.)