Manu Tomescu: Federația condusă de Pirvulescu stă pe burtă
Sindicatul Energia Rovinari susține protestul minerilor și energeticienilor de la Târgu Jiu, deși federația la care este afiliat s-a delimitat de acesta.
Manu Tomescu, vicepreședintele Sindicatului Energia, a reacționat la criticile pe care liderul FNME, Dumitru Pîrvulescu, le-a avut la adresa celor care protestează: “Am venit lângă Pirvulescu atunci când Ciurel îi desființase postul de inspector social și avea sediul federației într-o cameră dintr-o spălătorie de lângă Pasarelă, iar Căldărușe cu prietenii lui de-acum îi spărseseră federația și râdeau de noi când protestam în Piața Prefecturii pentru drepturi. Atunci eram apreciat și eu și toți cei care protestam”.
În continuare, Manu Tomescu spune cum au evoluat lucrurile, din punctul lui de vedere: “Acum bossul federației este iar inspector social, are sediul federației la Debarcader unde bea cafeaua și face strategii cu Căldărușe și ceilalți care i-au spart federația, râzând și făcând bășcălie de mine și de cei care mai avem curaj să ne cerem drepturile în Piața Prefecturii! Cu toate că nu eu sunt cel care m-am schimbat de atunci, nu am promovat de pe urma funcțiilor sindicale și nu mi-am schimbat locul de muncă, acum eu sunt cel acuzat că de ce protestez alături de Bunoiaca”.
Manu Tomescu se întreabă alături de cine să protesteze, dacă federația din care face parte are o astfel de atitudine: “Păi alături de cine să protestez, când federația condusă de Pirvulescu stă pe burtă!? Iar în altă ordine de idei mai bine aleg să protestez alături de Bunoiaca de o mie de ori, decât să trădez oamenii alături de Căldărușe! Pentru că nu Bunoiaca l-a ajutat pe Ciurel să ne taie drepturile, ci Căldărușe! Dar Pirvulescu a uitat și acum sunt frați de sânge! Câtă ipocrizie și nemernicie”.
Minerii și energeticienii sunt a a cincea săptămână de protest. Ei vor ca parlamentarii să aprobe o lege pe care o au avut în dezbatere, care ar permite pensionarea mai devreme a celor care lucrează în condiții deosebite.