Mâncare de 300 de mii lei pentru bolnavi
Spitalul Orăşenesc Bumbeşti Jiu organizează licitaţie pentru mâncarea pacienţilor. Ofertele mai pot fi depuse până la data de 29 martie. Unitatea medicală vrea să cumpere peste 20 de mii de meniuri pentru bolnavi şi este dispusă să cheltuiască aproximativ 300 de mii de lei.
Potrivit caietului de sarcini, un meniu trebuie să conţină trei mese: mic dejun, prânz şi cină, dar poate conţine şi alte suplimente, dacă acestea vor fi prevăzute de regimul dietetic. Prestaţia minimă trebuie să fie de peste 20 de mii de meniuri, cantitate suficientă pentru opt luni, în timp ce prestaţia maximă va fi de aproape 30 de mii de meniuri, necesare pentru un an.
Pentru mâncarea pacienţilor, spitalul are la dispoziţie peste 300 de mii de lei. Contractul va fi semnat pe opt luni, cu posibilitatea de a fi prelungit pentru încă patru luni. Toate ofertele depuse vor fi evaluate în luna aprilie. Tot atunci, va fi stabilită şi firma câştigătoare. (M.M.)