Mai puțini turiști în Gorj

O analiză a Direcției de Statistică Gorj arată că, în luna februarie, au ajuns în Gorj mai puțini turiști decât în aceeași perioadă a anului trecut. Mai concret, se ia în calcul ocuparea locurilor de cazare.

În februarie 2024, în structurile de primire turistică din Gorj , s-au înregistrat peste 9.500 de sosiri ale turiștilor, cu peste 7% mai puțin decât în februarie 2023. Cei mai mulți dintre ei au rămas două nopți în Gorj, rezultând un indice de utilizare netă a locurilor de cazare de 18,3%.

„Pe tipuri de structuri de primire turistică, din numărul total al sosirilor, 40,2% au fost în hoteluri, 2,9% în moteluri, 2,0% în vile turistice, 1,9% în cabane turistice, 9,5% în pensiuni turistice, 26,1% în pensiuni agroturistice, 16,4% în apartamente şi camere de închiriat şi 1,0% în alte structuri de primire turistică, iar din numărul total al înoptărilor, 36,9% au fost în hoteluri, 3,6% în moteluri, 1,1% în vile turistice, 2,0% în cabane turistice, 8,5% în pensiuni turistice, 30,3% în pensiuni agroturistice, 16,9% în apartamente şi camere de închiriat şi 0,7% în alte structuri de primire turistică”, se mai arată în aceeași analiză făcută publică de Direcția de Statistică Gorj.

Vizualizări: 616

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: