Lucrează la extinderea rețelei de gaze în toată comuna
Autoritățile locale din comuna gorjeană Bălești își doresc ca toți cetățenii să aibă alimentare cu gaze și se muncește la acest proiect. În perioada următoare se extind rețele în mai multe zone din comună, dar se lucrează și la înființarea de rețele noi în parteneriat cu localități învecinate.
În această perioadă, autoritățile locale din comuna Bălești lucrează la procedura de autorizare a extinderii rețelei de gaze existente. ”S-au emis deja certificatele de urbanism și urmează să emitem autorizația de construire pentru extinderea rețelei de gaze în satul Ceauru, zona Clean, în satul Cornești, în Vatra Nouă, mai exact pe Strada Digului și pe Strada Pădurii, și în Tămășești în zona Drumului Național până la Fântâna lui Coșbuc”, a declarat Mădălin Ungureanu, primarul din Bălești.
Mai mult decât atât, se încearcă și un parteneriat cu localitățile învecinate pentru crearea de noi rețele de gaze. ”Ne dorim să depunem un proiect pe ”Anghel Saligny” în parteneriat cu Runcu și Arcani, pentru înființarea de rețele de gaze în satele Tălpășești, Stolojani și Cornești”, a mai precizat primarul din comuna Bălești.