Lucrări „puţin întârziate” la Sala Sporturilor

Lucrările la Sala Sporturilor din Târgu Jiu ar fi trebuit să se încheie la sfârșitul anului trecut. Cu toate acestea, termenul de finalizare a fost deja depășit, dar autorităţile locale spun că organizarea Campionatului European de Box Under 22, din luna martie, nu va fi pusă în pericol.

„Din datele pe care le am, lucrurile sunt puțin întârziate. Din discuțiile purtate, ele vor fi încheiate până la campionatul de box. Ne-am dori să fie încheiate până la finalul lunii februarie. Este obligația primăriei pentru a amenaja parcarea. Vom prevedea banii necesari în bugetul de anul acesta”, a explicat primarul Marcel Romanescu.

Firma care trebuia să aducă scaunele la Sala Sporturilor a intrat în faliment, astfel că a fost nevoie de o nouă licitație, fapt care a întârziat din nou lucrările, spune edilul. „Au fost mai multe lucruri care au determinat această întârziere. Firma care trebuia să aducă scaunele a dat faliment, deși a câștigat licitația. Constructorul a contractat o altă firmă. Parchetul este în sală și va fi montat în perioada următoare. În rest, nu sunt probleme”, sunt asigurările lui Romanescu.

Ca să nu aibă probleme, autoritățile s-au gândit deja la două variante unde ar putea fi organizat campionatul naţional de box de la finele lunii februarie. Î plus, în perioada 24 martie – 2 aprilie 2018, la Târgu Jiu sunt așteptați sute de invitați din toată Europa, pentru campionatul european de box. „Încercăm să finalizăm sala chiar și pentru campionatul național de box. Dacă nu va fi gata, avem o altă variantă de lucru discutată deja. Putem organiza campionatul național de la sfârșitul lunii februarie, cel care va desemna participanții la Campionatul Internațional de la sfârșitul lunii martie, în cele două săli din Târgu Jiu: la «Virgil Madgearu» și la «Voievod Litovoi». Dar noi facem tot posibilul să finalizăm Sala Sporturilor până pe 15 februarie. Am purtat discuții cu colegii din primărie. De luni vom intra pe anumite lucrări în zona Sălii Sporturilor”, a declarat viceprimarul Aurel Popescu.

Vizualizări: 558

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: