Lucian Calotă, noul organizator de competiţii

Pandurii Târgu Jiu a încheiat luni campania de transferuri efectuate în vederea completării lotului pentru partea a doua a campionatului. Antrenorul Adrian Bogoi a urmărit mai mulţi jucători pe perioada de pregătire, cinci dintre jucătorii care s-au aflat în probe fiind deja transferaţi la finalul săptămânii trecute, iar alte două transferuri fiind perfectate luni de către managerul sportiv Emil Dică, acesta deplasându-se la sediul Federaţiei Române de Fotbal împreună cu noul organizator de competiţii al echipei, Lucian Calotă. Acesta din urmă este un tânăr care lucrează de câţiva ani pentru club, ocupându-se atât de probleme administrative, cât şi organizatorice.
Cei şapte jucători cu care Pandurii Târgu Jiu a completat lotul în perioada de transferuri din această iarnă sunt: Mihai Moga (portar), Milenko Skoric (mijlocaş la închidere), Brian Lemac (atacant), Cosmin Ionică (atacant), Robert Băjan (fundaş dreapta), Drilon Cenaj (mijlocaş defensiv) şi Cristian Munteanu (fundaş). Acestora li s-au alăturat la pregătire, încă de la reunirea lotului, la începutul lunii ianuarie, şi patru dintre juniorii clubului: Marek Stănilă şi Andi Mudăvoiu de la grupa de juniori Under 17 ani a antrenorului Florin Popete, precum şi Iulian Măicăneanu şi Robert Dănescu de la grupa de juniori Under 19 ani a clubului, cei doi pregătindu-se cu prima echipă şi în prima parte a sezonului. „Avem la fiecare antrenament patru-cinci juniori, care lucrează alături de cei 24 jucători din lot. Nu vor rămâne tot timpul aceiaşi, pe măsură ce alţi juniori vor face treabă vor fi aduşi să se antreneze cu echipa mare. Un junior are nevoie de o perioadă de acomodare chiar şi de un an pentru a putea juca la nivel de seniori”, a spus Bogoi la un post de radio.

Vizualizări: 1,769

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: