Lovit de un șofer în stare de ebrietate

Un accident rutier a avut loc duminică pe drumul comunal Ștefănești, din orașul Târgu Cărbunești. Din cercetările efectuate de poliţişti a reieşit faptul că un bărbat de 31 de ani, din orașul Târgu Cărbunești, în timp ce conducea un autoturism, a ieșit de pe un pod și, după ce a parcurs aproximativ 10 metri pe drumul comunal Ștefănești, a lovit cu partea din față a autoturismului un bărbat de 47 de ani, din orașul Târgu Cărbunești, ce se deplasa cu bicicleta, pe contrasens.

În urma impactului a rezultat rănirea biciclistului, acesta fiind transportat la spital, în vederea acordării de îngrijiri medicale. 

"Conducătorul auto a fost testat de poliţişti cu aparatul etilotest, rezultând o concentraţie de 0,82 mg/l alcool pur în aerul expirat, fiindu-i recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei", arată IPJ Gorj.

De asemenea, în urma verificărilor efectuate s-a stabilit că autorizația provizorie pentru autoturismul condus de bărbat era expirată din data 25 mai.

În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de vătămare corporală din culpă şi conducerea unui vehicul neînmatriculat pe drumurile publice de către o persoană aflată sub influenţa băuturilor alcoolice. (A.A.)

Vizualizări: 1,140

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: