Lovit de un lemn în pădure. Au intervenit salvamontiștii!

Un bărbat care se afla în pădure a fost accidentat, marți, în localitatea Negomir. Acesta a fost lovit de un lemn și a fost nevoie de ajutorul salvamontiștilor care au intervenit cu ambulanța de teren într-o zonă greu accesibilă. Bărbatul a ajuns apoi pe mâna medicilor și este îngrijit în spital.

Incidentul s-a petrecut în satul Artanu, din comuna gorjeană Negomir. La fața locului, au fost alertați pompierii care au avut nevoie și de ajutorul salvamontiștilor pentru a ajunge la victimă. Era vorba de un bărbat care se afla în pădure și a fost lovit de un lemn.  

Salvamontiștii au ajutat pompierii să preia victima și să o predea apoi ambulanței. Bărbatul a fost transportat la spital în stare stabilă. “Am fost solicitați să intervenim de către Inspectoratul pentru Situații de Urgență ca resurse de sprijin la un eveniment produs în zona Negomir, în satul Artanu. A fost vorba de o persoană accidentată, aflată în pădure. Se afla într-un loc greu accesibil. A trebuit să intervenim cu ambulanța Salvamont alături de colegii de la SMURD și Pompieri. Victima a fost stabilizată, transportată la ambulanță și, de aici, la unitatea sanitară și noi sperăm să se vindece cât mai repede fără să aibă urmări”, a explicat Sabin Cornoiu, șeful Salvamont Gorj. (A.A.)

Vizualizări: 3,797

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: