Lotul ACS Viitorul Târgu Jiu se subțiază în continuare. Au mai plecat doi jucători!

ACS Viitorul Târgu Jiu a reluat antrenamentele în localitate de două săptămâni dar nu a anunțat nici o achiziție. În contextul actual al echipei amenințate de faliment cam toți jucătorii care au evoluat sezonul trecut la prima echipă au plecat, în ultimele zile plecând încă doi jucători. 

Reunită de aproape două săptămâni, ACS Viitorul Târgu Jiu a avut la reunire marea majoritate a jucătorilor care au evoluat la satelitul din Liga 3 care s-a salvat cu greu de retrogradare pe final de sezon, când jucătorii care mai aveau contract cu prima echipă până la data de 30 iunie au fost detașați la satelit. Pentru că au fost trimiși să joace în Liga 3, în timp ce restul echipelor din Liga 2 se aflau în vacanță, mai mulți jucători și-au reziliat contractele și au plecat mai devreme de finalul sezonului din eșalonul trei și mai devreme de finalul contractelor, data de 30 iunie, o parte dintre ei alegând să renunțe chiar și la salariile restante.

Pe lângă cele 11 plecări de la echipă anunțate anterior, nu va mai continua la ACS Viitorul nici Răzvan Udrea, portar achiziționat la începutul anului sub formă de împrumut de la FCSB, clubul de care aparține. Acesta a apărat în toate cele 9 jocuri ale echipei disputate în 2023. În prima parte a sezonului a activat la Unirea Constanța, unde a fost utilizat în 15 jocuri.

Cu echipa care joacă pe terenul de la Târgu Jiu nu va continua nici fundașul Radu Rogac, anunță liga2.ro. Basarabeanul l-a urmat pe fostul său antrenor de la ACS Viitorul, Florin Stîngă, la nou-promovata în Liga 2 CS Tunari.

Cei doi ridică la 13 numărul jucătorilor plecați în acest an de la echipă, printre aceștia fiind: Paul Mitrică, Florin Răsdan, Gabriel Dodoi, Paulian Banu, Valeryi Stepanenko, Alexandru Raicea, Alexandru Dulca, Alin Țegle, Claudiu Dragu, Charles Acolatse și Philippe Nsiah.

După două săptămâni de pregătire, jucătorii care mai sunt în lot, plus câțiva juniori au avut programat un prim joc de verificare, cu Jiul Rovinari, o echipă de Liga 4 care încă nu s-a reunit pentru pregătire .

Vizualizări: 778

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: