Redacția Pandurul angajează jurnaliști! Trimite CV-ul tău însoțit de răspunsul la întrebarea: De ce ai vrea să lucrezi la Pandurul? la [email protected] până la data de 15 ianuarie 2025.

(închide)

Listele de concediaţi, pe masa lui Boza. Cum îşi ascund vechimea!

Directorul CE Oltenia, Sorinel Boza, a anunţat că lista cu disponibilizaţi este finalizată şi că va fi afişată curând. Concedierile de anul acesta vor genera probleme deoarece în anii anteriori prea mulţi angajaţi au reuşit să fenteze lista de disponibilizaţi. Cum îşi fabrică dosarul? Simplu. Mulţi salariaţi nu aduc adeverinţe din care rezultă că au lucrat cu grupă de muncă. În mod bizar, de la un an la altul, vechimea unor salariaţi scade!

Directorul Boza a declarat, la Tele 3, că are deja lista cu salariaţii care vor părăsi compania de la 1 mai şi că în curând va fi afişată la unităţi. Deocamdată nu s-a întâmplat acest lucru, mai ales că CEO nu a comunicat nici la Agenţia de Muncă Gorj numele şi nici măcar numărul de concediaţi pe unităţi. „Am cerut această listă. O am. O validez şi cât de curând va fi afişată“, a spus Boza. El crede că vor fi probleme cu plecările voluntare, fiind câteva zeci de cazuri până acum. Cei care pleacă de bunăvoie primesc 9 salarii compensatorii. „Vor fi probleme cu plecările voluntare, vor pleca oamenii buni, care pot să aibă şi un alt job. Mi-e teamă că vor pleca oamenii valoroşi, oamenii tineri, sudorii, domeniu în care suntem deficitari“, a spus Boza.

Îşi aranjează dosarele de personal

Dar nu aceasta este singura problemă. De ani de zile, unii salariaţi reuşesc să iasă de pe lista de disponibilizaţi fie prin pile, fie prin ascunderea unor documente, cum ar fi adeverinţele de grupă de muncă. În plus, sunt persoane care au vârsta şi stagiul de cotizare pentru pensie anticipată. Alţi salariaţi au reuşit să păcălească „sistemul“, în colaborare cu „sistemul“, şi să iasă direct la pensie, şi cu plăţi compensatorii.

Consultând tabelele cu cei care îndeplinesc condiţiile de pensionare, de la Jilţ Nord, în 2016 şi anul acesta, rezultă că în cazul unor salariaţi vechimea s-a diminuat. Trebuie precizat că deţinem o variantă de listă pe 2017, nu neapărat cea validată. Dar în această listă sunt persoane care au mai puţin timp lucrat, faţă de anul trecut! Spre exemplu, Emilia Mihalcea, economist, apare, pe tabelul din 2016 cu o vechime de 39 de ani, 3 luni şi 19 zile. Aceasta are şi vârsta pentru a ieşi la pensie anticipată. Pe cel din 2017, Emilia Mihalcea figurează cu 39 de ani, 2 luni şi 19 zile. Mai puţin cu o lună.

Pe listă apare şi directorul Dumitru Dragu, despre care Boza a spus că va rămâne pe listă. El are o vechime de aproape 41 de ani. Au scăpat de concediere ani la rând angajate de la Resurse Umane precum Dorina Ciobanu, Elena Corbeanu sau Elena Nebunu. Aceste salariate au vârsta, dar şi vechimea în muncă.

O altă categorie este reprezentată de cei care au adus, într-un final, documente prin care vechimea acestora a crescut, ca urmare a condiţiilor de muncă. Este cazul lui Iorgu Ceuşeascu, CFL-ist, care în 2016 avea 43 de ani, 11 luni şi 5 zile, iar în 2017 are o vechime de 45 de ani, 2 luni şi 17 zile. Un inginer de la biroul Mecanic, Alexandru Baroiu, avea în 2016 vechime de 39 de ani, 11 luni şi 22 de zile, iar în 2017 de 41 de ani, 2 luni şi 9 zile. Dar ca ei, care îşi ascund adeverinţele de grupă, mai sunt şi azi în companie.

Vizualizări: 11,196

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: