Lista UEFA a Universităţii Craiova pentru dubla cu Vllaznia
Universitatea Craiova va juca pentru al şaselea sezon la rând în cupele europene, urmând să întâlnească, în turul al doilea preliminar al UEFA Conference League, formaţia albaneză Vllaznia Shkoder, deţinătoarea Cupei Albaniei. Prima manşă este programată joi, 21 iulie, de la ora 22.00 (ora României), pe arena „Loro Borici” din Shkoder (Scutari), iar returul, pe 28 iulie, de la ora 20.30, pe stadionul „Ion Oblemenco” din Bănie.
Pe lista de 26 de jucători trimisă de oficialii olteni la UEFA se află şi brazilianul Gustavo Di Mauro, despre a cărui cedare se discută în această perioadă, el fiind ofertat de o echipă din Iran. Lotul de 26 de jucători a fost completată cu tinerii David Sala, Marian Danciu şi Denis Benga, care au făcut parte şi din lotul pentru stagiul din Austria, din vara aceasta.
Lotul Universităţii Craiova pe lista UEFA: David Lazar, Denis Rusu, Laurenţiu Popescu (portari), Ştefan Vlădoiu, Ivan Martic, Bogdan Vătăjelu, Valerică Găman, Paul Papp, Raul Silva, Nicuşor Bancu, Denis Benga (fundaşi), Vladimir Screciu, Alexandru Creţu, Alexandru Mateiu, Dan Nistor, Di Mauro Gustavo, Ştefan Baiaram, Mihai Căpăţână, Ionuţ Vînă, Ante Roguljic, Marian Danciu, David Sala, Alexandru Cîmpanu (mijlocaşi), Andrei Ivan, Elvir Koljic, Jovan Markovic (atacanţi).
Universitatea Craiova pleacă miercuri în Albania, cu o cursă charter, de la Craiova, iar vineri, la o zi după meciul cu albanezii, este programată revenirea în ţară, dar nu în Bănie, ci la Sibiu, unde alb-albaştrii vor pregăti meciul cu Universitatea Cluj, din etapa a doua a Superligii, programat duminică, de la ora 18.30, pe stadionul din Mediaş.