Lipsa de specialişti în energie, o problemă pentru Hidroelectrica
Hidroelectrica acordă, pentru anul şcolar/universitar 2018-2019, un număr de 50 de burse celor care aleg să urmeze o carieră în domeniul energetic, concomitent cu şansa de a lucra în companie, după finalizarea studiilor. Programul se adresează studenţilor înscrişi la facultăţi cu profil energetic, hidroenergetic, electrotehnic şi electromecanic, precum şi de construcţii hidrotehnice, economic, juridic şi IT. De asemenea, pot beneficia de bursele Hidroelectrica şi elevii înscrişi în instituţiile de învăţământ preuniversitar profesional şi tehnic cu profil energetic şi electromecanic. Suma totală alocată este de 420.000 lei şi este prevăzută în bugetul pe anul 2018 al societăţii. Mai exact, dintre cele 50 de burse, acordate pe o perioadă de zece luni, 30 sunt alocate mediului universitar, iar 20 sunt destinate elevilor de liceu. Valoarea acestora este de 1.000 de lei pe lună pentru studenţi şi 600 de lei pentru elevi.
Dosarele elevilor şi studenţilor care solicită să fie înscrişi în program vor fi primite de companie până la data de 31 august. „Creşterea vârstei medii a angajaţilor şi lipsa unor noi specialişti în domeniu devine o problemă stringentă pentru toate societăţile din sistemul energetic, fapt semnalat tot mai frecvent în ultimii ani. Nu putem asista pasivi la deteriorarea bazei de selecţie a personalului, dacă dorim ca în viitor să avem salariaţi bine pregătiţi şi specialişti cu expertiză. Noi ne-am propus să ne implicăm. Decizia pe care o ia Hidroelectrica este aceea de a susţine tinerii, astfel încât aceştia să fie încurajaţi să aleagă o carieră în domeniul energetic. Pe cei mai buni dintre aceştia ni-i dorim în rândul angajaţilor noştri”, a declarat Bogdan Badea, Preşedintele Directoratului Hidroelectrica.
Pentru a putea obţine o bursă, elevii şi studenţii trebuie să aibă medii peste 8 şi să urmeze cursuri la zi. (A.A.)